Actualitate, Stiri

Câinii comunitari sunt principalii vizaţi pentru castrare

Încă o săptămână în care animalele de companie sunt castrate gratuit

Câinii comunitariEchipele de medici veterinari din cadrul Primăriei Sectorului 2 continuă şi în această săptămână să sterilizeze gratuit câinii comunitari, efectuând operaţiile chirurgicale de castrare a animalelor fără stăpân, precum şi a celor care au deţinători, la cererea acestora.

În această săptămână, echipa va castra gratuit animalele de companie ai căror stăpâni locuiesc pe următoarele artere de circulaţie: Strada Pitar Moş, Strada Artur Verona, Strada J. L. Calderon, Strada Şcoalei, Strada C.A. Rosetti, Strada I.L. Caragiale şi Strada Thomas Masaryk.

Cei interesaţi să sprijine acţiunea organizată de primarul Neculai Onţanu pentru scăderea numărului câinilor comunitari din Capitală sunt rugaţi să semnaleze zonele unde se găsesc asemenea exemplare la telefonul Centrului Teritorial Veterinar al Primăriei Sectorului 2, respectiv: 021.255.22.17 sau 021.255.22.07, iar echipele mobile de medici veterinari vor realiza operaţiile de sterilizare şi vaccinare în mod gratuit.

De la începutul acestui an şi până în prezent, Primăria Sectorului 2 a castrat circa 1.300 de câini, ştiut fiind faptul că prin aceste operaţii chirurgicale se stopează înmulţirea necontrolată a exemplarelor canine de pe străzile din Bucureşti, având în vedere că o femelă naşte, în medie, de două ori pe an, în jur de patru pui.

blank