Featured, Sport

Cahill: Simona Halep a jucat incredibil de bine

Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, a vorbit despre titlul câştigat de româncă la Wimbledon. Australianul spune că Simona a jucat ca la carte în faţa Serenei Williams, care e deţinătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem.

După finala de la Wimbledon, de sâmbătă, Darren Cahill a reacţionat: „Simona a jucat incredibil. E unul dintre acele meciuri în care totul îți iese. A respectat un plan clar. Brad Gilbert (n.red. – expert ESPN) a fost ca un ghimpe în spatele meu. ‘Să stea mai retrasă pe primul serviciu!’, a spus el. Nu eu i-am transmis asta, dar a primit cumva mesajul”, a spus Darren Cahill, pentru ESPN.

Darren Cahill rămâne aproape de Simona Halep, deşi cei doi au încheiat colaborarea în noiembrie 2018. Australianul a fost aproape de fosta sa elevă şi la Wimbledon, fiind prezent la antrenamente.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018, notează Mediafax.

Finala feminină a durat doar 55 de minute.

simona halep darren cahill finala wimbledon wimbledon 2019

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

blank