China va depăşi Statele Unite
Featured, International

Ca urmare a pandemiei COVID, China este pe cale să depășească SUA și să devina prima putere economică a lumii

China va depăşi Statele Unite pentru a deveni cea mai mare economie a lumii în 2028, cu cinci ani mai repede decât se aşteptau analiştii până acum, conform unui raport al think-thank-ului britanic Center for Economics and Business Research.

Conform autorilor raportului, principalul motiv pentru această accelerare a Chinei este modalitatea în care guvernul de la Beijing a acţionat în timpul pandemiei de COVID-19, lucru care se va traduce într-o creştere economică susţinută relativ la Statele Unite şi Europa în următorii ani, relateză BBC şi Reuters.

Chiar dacă China a fost prima ţară lovită de pandemia de COVID-19, măsurile rapide şi stricte luate de guvernul chinez au ţinut sub control pandemia în aşa măsură încât China nu a mai fost nevoită să impună lockdown-uri cu efecte economice catastrofale aşa cum au făcut ţările europene confruntate cu al doilea val pandemic.

În consecinţă, spre deosebire de celelalte mari economii ale lumii, China a evitat intrarea într-o recesiune în 2020. Nu doar atât, dar estimările arată că economia Chinei chiar ar urma să crească cu 2% anul acesta.

Economia Statelor Unite, în schimb, a fost afectată grav de pandemie, manifestată violent pe teritoriul american: peste 330,000 de oameni au murit şi numărul cazurilor confirmate a ajuns la aproximativ 18,5 milioane.

Chiar dacă efectele economice negative au fost parţial ţinute sub control până acum de politicile monetare şi măsurile de stimulare economică, conflictul politic în derulare de la Washington ar putea însemna că peste 14 milioane de americani nu vor mai primi ajutorul de şomaj începând cu 2021.

Conform raportului, după o creştere economică puternică în 2021, economia americană va creşte cu aproximativ 1,9% pe an între 2022 şi 2024, ulterior plafonându-se la o creştere anuală de 1,6%. Economia Chinei, în schimb, ar urma să crească cu 5,7% anual până în 2025 şi apoi cu 4,5% anual în perioada 2026-2030.

„Se pare că ceea ce încearcă (n.red. – guvernul Chinei) este păstrarea controlului centralizat la un nivel, în timp ce alte arii economice sunt lăsate destul de mult sub auspiciile pieţei libere. Tocmai această ultimă parte ajută China să facă progrese în anumite arii, precum domeniul digital”, a declarat pentru BBC unul dintre autorii studiului.

Cu toate acestea, cetăţeanul chinez mediu va continuă să fie semnificativ mai sărac în termeni financiari decât cetăţeanul american mediu chiar şi după ce China va depăşi Statele Unite, dată fiind populaţia de patru ori mai mare a Chinei.



blank