Actualitate

Bulgaria se confruntă cu primul focar de pestă porcină, la granița cu România

Autorităţile bulgare au anunţat că au depistat primul focar de pestă porcină africană din această ţară, la o fermă aflată în apropierea frontierei cu România, informează site-ul Euronews.
Şapte animale infectate au fost depistate la o fermă din satul Tutrakantsi, din nord-estul Bulgaria, iar testele au confirmat prezenţa virusului, a anunţat Agenţia bulgară de Siguranţă Alimentară.

Autorităţile au precizat că toţi cei 23 de porci din sat vor fi eutanasiaţi, iar în jurul localităţii va fi instituită o zonă de carantină.

Guvernul de la Sofia a luat măsuri în scopul prevenirii pătrunderii pe teritoriul ţării a virusului pestei porcine africane, inclusiv prin ridicarea unui gard la frontiera cu România pentru a preveni trecerea porcilor mistreţi.

blank