Actualitate

Bucureștiul are primar general. Gabriela Firea a depus jurământul

Gabriela Firea, primarul ales al bucureștenilor a depus jurământul de credință în fața cetățenilor şi a luat în primire mandatul de Primar General al Capitalei.

La depunerea jurământului Gabrielei Firea, au luat parte prefectul Capitalei, președintele Tribunalului Bucureștului, președintele PSD Liviu Dragnea, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, precum și consilierii generali ai Capitalei și primarii de sector.

„Pentru că suntem la stat se consideră că merge şi aşa. De azi nu mai merge şi aşa. Nu vin cu prietenii mei că nu am atâţia prieteni. Toleranţă zero la corupţie şi birocraţie. Cine rămâne, rămâne să muncim împreună. Cine nu, demisia de onoare. Îi voi respecta indiferent de opţiunea politică. Voi solicita respect şi atenţie.

Pentru mine consultarea publică e un mod de viaţă. Zi de zi am luat termometru problemelor naţiunii. Contractele nu se mai fac ca până acum. Toleranţă zero de acum încolo. De luni dimineaţă să demonstrăm că suntem o echipă puternică. Să rezolvăm problemele Bucureştiului pentru că este în paragină acum. Avem bani, dar nu suficienţi.

Domnule prefect, domnule președinte al Tribunalului București, excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori, domnule președinte Liviu Dragnea, domnule președinte Călin Popescu Tăriceanu, dragi prieteni, colegi și, nu în ultimul rând, bucureșteni, astăzi este o zi importantă pentru că vă garantez că suntem la un moment T0. De astăzi, Bucureștiul începe un proces greu, anevoios și sper nu foarte lung, un proces prin care să devină cu adevărat o capitală europeană. Am convingerea că toți bucureștenii vor susține proiectele pe care eu le voi propune, proiecte care vin din necesitatea de a crește calitatea vieții fiecăruia dintre noi. Simt o mare responsabilitate, o mare răspundere, dar sunt un om luptător, cum mă știți”, a declarat Gabriela Firea după depunerea jurământului. De acum, vor vorbi pentru mine faptele. Eu am fost, în ultima perioadă, în foarte multe șantiere. Știu ce înseamnă competiția și nu m-am speriat niciodată de ea. Știu ce înseamnă să începi de la 0, în viață și în profesie. Pe aceste șantiere pe care le-am vizitat, voi fi acolo unde va fi nevoie de fiecare dată. Am constatat că misiunea mea, deși pare imposibilă, este posibilă și vă spun de ce. Avem deschise obiective de investiții care sunt în stadiul incipient de peste 10 zile pentru că nu au fost verificate, pentru că nu le-a păsat, pentru că atunci când au fost obstacole, nu s-a cerut sprijinul Parlamentului, pentru că nu s-a cerut sprijinul Guvernului, acela care era preocupat de oameni, pentru că au zis că merge și așa”, a adăugat aceasta.

De azi, nu mai merge și așa. Eu voi avea sâmbătă dimineață o întâlnire cu directorul din Primăria Generală a Capitalei. Nu am idei preconcepute de a veni cu echipa mea pentru că nici nu am 800 de prieteni, angajații primăriei, dar eu le voi spune care sunt obiectivele. Cine rămâne alături de mine, indiferent de ce carnet de membru de partid are în buzunar. Cine nu, aștept demisia de onoare. Îi doresc partenerii mei, îi voi respecta, indiferent ce formațiune politică reprezintă. Pentru mine, consultarea politică nu este o sintagmă, este un mod de viață, este un mod de a fi”, a continuat primarul Capitalei.

Știți cât vă prețuim și știți că fără dumneavoastră putem să facem multe, dar nu totul. Dacă vrei să afli ceva, vorbește cu un bărbat. Dacă vrei să se facă ceva, vorbește cu o femeie. Vorbiți cu mine!”, și-a încheiat Gabriela Firea discursul.

blank