Featured, International

Brexitul depinde de rezultatul alegerilor anticipate din Marea Britanie

Britanicii sunt astăzi chemaţi la urne pentru al treilea scrutin parlamentar în mai puţin de cinci ani. În plus, rezultatul va decide soarta Brexit-ului, acum în impas.

Brexitul depinde de rezultatul alegerilor anticipate din Marea Britanie

Acesta este şi motivul pentru care premierul conservator Boris Johnson a convocat alegerile anticipate. El speră să obţină majoritatea absolută care îi lipsea pentru a debloca situația și a scoate Regatul din UE în condițiile sale.

Rivalul la funcţia de premier este laburistul Jeremy Corbyn, care le-a promis cetăţenilor o schimbare adevărată după 10 ani de guvernare conservatoare. Un sondaj publicat acum două zile arată că victoria va fi a lui Boris Johnson.

Ce spun britanicii:

„Să fiu sincer, nu am cu cine. Nu-mi place niciunul dintre principalii candidaţi, deci e greu.”

„Cred că a fost foarte multă ostilitate în campanie, foarte mult zgomot, foarte multe discuţii în contradictorii.”

„Liderii şi parlamentarii au încercat să doboare partidul rival, în loc să-şi promoveze politicile şi ideile în rândul cetăţenilor”.

„Cred că e foarte multă confuzie în rândul multor oameni”.

„Niciunul nu spune adevărul. Pur şi simplu nu sunt sinceri, îşi urmăresc doar propriile interese, nu îi interesează de noi. Voi vota, dar încă nu m-am hotărât cu cine. Mă voi hotărî abia când voi ajunge în cabina de vot, aşa cred”.

Promisiunile făcute de Boris Johnson
„Votați Partidul Conservator, îndepliniți Brexit și ajutați țara noastră să meargă mai departe”, a declarat Johnson într-un mesaj video adresat alegătorilor.

Campania acestuia s-a bazat pe promisiunea de a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.

Acordul negociat cu Bruxelles-ul este „pregătit să îndeplinească Brexit” dacă formațiunea sa politică va obține o majoritate în Parlament, a declarat premierul.

Johnson, în vârstă de 55 de ani, a promis de asemenea că va limita imigrația și că va negocia acorduri comerciale post-Brexit cu Statele Unite și alte țări non-UE.

Liderul opoziției, Jeremy Corbyn, a promis că Partidul Laburist va negocia un acord mai bun pentru Brexit, care va fi supus unui nou referendum.

Aproximativ două treimi din alegători sau aproximativ 30 de milioane, sunt așteptate la urne în scrutinul legislativ de joi.

 

blank