Comitetul Executiv al PSD se reunește, joi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuție vor fi pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați, transmite Mediafax citând surse politice.

Actualizare 11:10. Marcel Ciolacu a fost reticent în a mai spus dacă să fie amânat Congresul de la finalul acestei luni. „Nu știu, hai să vedem”, a spus președintele Camerei Deputaților din partea PSD.

La insistențele jurnaliștilor, el a spus că și-a spus opinia la CEx-ul de data trecută. „N-am fost de acord cu Congresul. Eu mi-am făcut datoria data trecută”, a adăugat Ciolacu.

Actualizare 10:45. Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a făcut declarații după ce a avut discuții cu premierul Viorica Dăncilă, acesta declarând că tema convorbirii a fost rectificarea bugetară ce urmează a fi făcută.

„Ne aflăm la aproape jumătatea anului bugetar 2019, administrația locală are o serie de probleme și am discutat, în numele președinților de consilii județene, despre rectificarea bugetară ce urmează”, a declarat Marian Oprișan, înaintea ședinței Comitetului Executiv PSD.

Vicepreședintele PSD a precizat că guvernanții vor încerca, prin intermediul rectificării bugetare din august, să rezolve problemele administrației locale.

Actualizare 10:10. Potrivit unor surse Digi24, Paul Stănescu și Marcel Ciolacu ar dori amânarea Congresului PSD stabilit pentru 29 iunie.

De altfel, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, a declarat la Digi24 că mai multe astfel de propuneri ar putea fi exprimate în CEx-ul de astăzi.

Alte surse din interiorul PSD spun că Gabriela Firea va lipsi de la Comitetul de astăzi, deoarece se află la Londra pentru un control medical.

În plus, Marian Oprișan se află la această oră la Guvern, pentru discuții cu premierul Viorica Dăncilă. Susținătorii președintelui interimar al PSD vor o formulă de conducere în care Viorica Dăncilă să devină președintele partidului, liderul PSD de Vrancea să devină președinte executiv, iar Niculae Bădălău să fie secretar general.

Congresul extraordinar va începe dimineață, în prima parte a zilei urmând să fi modificat statutul PSD, în sensul alegerii președintelui, președintelui executiv și secretarului general prin delegați, iar în a doua parte a zilei până seara se va desfășura procesul propriu-zis de alegere, au explicat sursele citate.

Un subiect care este posibil să fie abordat de social-democrați, în CEx joi la Parlament, este cel al normei de reprezentare pe fiecare județ la Congresul de la finalul lunii iunie și modul de înscriere a candidaturilor. PSD caută o soluție pentru ca cei care vor candideze și sunt membri cunoscuți de partid să poată intra în competiția internă pentru funcții de conducere, au adăugat sursele menționate.

Prin urmare, PSD vrea să elimine riscul de a avea foarte mulți candidați, pentru a îi scoate din calcul „pe cei care vin pentru circ”, au precizat surse din partid.

Astfel, în ceea ce privește ponderea de reprezentare a delegațiilor, este posibil să fie luate în calcul rezultatele la alegerile europarlamentare, însă și mărimea județelor. De exemplu, într-o filială PSD care a obținut un scor bun la alegerile pentru PE va fi luat în considerare și numărul de alegători din județul respectiv, iar numărul delegațiilor prezenți la Congres va varia în funcție de aceste două criterii.

Fără criterii de integritate pentru candidații din PSD
„În afară de scrutinul acela intern prin care l-am ales pe Liviu Dragnea, cu toți membrii de partid, înainte am avut un Congres în care am votat pe norma de reprezentare prin delegați. Nu vrem să se interpreteze că acum tăiem de la județe sau de unde nu ne convine”, au declarat surse din PSD, pentru Mediafax.

Citeste si...  Nicușor Dan văzut drept păpuşa care dă din şolduri

Referitor la candidații pentru conducerea partidului, aceștia vor trebui să aibă susținerea organizației din care provin, după cum este prevăzut și în statut, au precizat sursele menționate. Pe de altă parte, în PSD nu s-a discutat despre un criteriu de integritate pe care ar trebui să îl îndeplinească social-democrații care se înscriu în competiția internă pentru funcțiile de conducere ale formațiunii.

Congres ordinar PSD, în primăvara lui 2020
Un Congres ordinar al PSD ar putea avea loc anul viitor, în februarie sau martie

Surse din PSD au spus, potrivit sursei citate, că la Congresul extraordinar din 29 iunie vor fi aleși doar candidații pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general cu drepturi depline pentru restul de mandat, însă nu vor fi aleși și vicepreședinții partidului.

Prin urmare, un Congres ordinar al PSD ar putea fi organizat în februarie sau martie 2020, în care vor fi alegeri pentru toate funcțiile de conducere din PSD: președinte, președinte executiv, secretar general și vicepreședinți.

Cât despre Congresul din luna iulie, cel pentru alegerea candidatului la prezidențiale, anunțat de Viorica Dăncilă, acesta va fi mai mic, cu aproximativ 1.000 de delegați. PSD va face o cercetare sociologică, prin care speră să creeze un profil al viitorului prezidențiabil. După înscrierea în competiția internă a câtorva candidați va fi ales prezidențiabilul, ținându-se cont printre altele și de rezultatele sondajului, au explicat sursele PSD.

Cine va fi candidatul Partidul Social Democrat la prezidențiale
Partidul ia în calcul și varianta unui prezidențiabil din afara formațiunii.

Referitor la cele trei comisii ale Partidul Social Democrat , unele dintre ele ar putea fi suplimentate, la ședința CEx de joi, au spus surse din partid. Din comisia de statut face parte și Florin Iordache, comisia care face programul politic este condusă de Marian Oprișan, iar cea care face programul de guvernare de Mihai Fifor, potrivit surselor citate.

Liderul interimar al Partidul Social Democrat Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la Marius Tucă Show, că ar vrea să candideze pentru funcția de președinte al Partidul Social Democrat.

De asemenea, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a declarat, marți, întrebat dacă vizează o candidatură pentru funcția de președinte al Partidul Social Democrat, că „ia în calcul absolut orice”. El a adăugat că va avea trei propuneri de modificare a statului, însă nu a precizat care sunt acelea.

La penultima ședința a CEx, Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv interimar al Partidul Social Democrat, invocând motive personale. În schimb, Stănescu a anunţat ulterior că este posibil să candideze pentru postul de vicepreşedinte al partidului.

Referitor la prezidențiabil, Codrin Ștefănescu a anunțat că Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea sunt printre numele vehiculate în interiorul PSD. Candidatul partidului la prezidențiale va ajunge în turul doi, a precizat fostul secretar general al Partidul Social Democrat .