Actualitate, Featured

BREAKING: Ludovic Orban organizația PNL București este în aer. Sabotaj total la adresa presedintelui

Președintele PNL Ludovic Orban va prezenta liberalilor, săptămâna viitoare, propunerile de președinți interimari ai organizațiilor PNL de sectoare în București, au precizat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Liberalii au ținut, luni, la Parlament, o ședință a Biroului Executiv, de la ora 12.00.

Președintele PNL Ludovic Orban a decis să amâne, pentru săptămâna viitoare, prezentarea propunerilor de președinți interimari ai organizațiilor PNL din sectoarele Bucureștiului, au precizat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Decizia de amânare a fost luată din cauza lipsei de cvorum la ședința de luni a Biroului Executiv, care a avut loc de la ora 12.00, potrivit surselor.

Anterior, surse din partid au spus că printre numele vehiculate ar fi avocatul Cristian Băcanu, Sebastian Burduja, cel al cărui partid PACT a fuzionat cu PNL, Antonel Tănase, liberalul care coordonează comisia de specialitate a PNL pe infrastructura de transport, sau Tănase Stamule, au explicat sursele citate.

Potrivit acelorași surse, și Ciprian Ciucu ar fi luat în calcul pentru șefia organizației PNL Sector 6.

Pe 25 iunie, Violeta Alexandru, consiliera lui Ludovic Orban, a fost validată, în şedinţa Biroului Executiv al partidului, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti, propunerea fiind făcută de președintele liberal.

„Am considerat că Violeta Alexandru este omul potrivit să producă o schimbare la faţă a PNL, în Bucureşti. Este o persoană serioasă şi extrem de pregătită profesional şi o persoană care are capacitatea să recredibilizeze PNL”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul ședinței liberalilor din 25 iunie.

Votul pentru Violeta Alexandru a fost unul pozitiv, chiar dacă peste 600 de liberali au semnat, cu o zi înainte de BEX, o scrisoare adresată lui Rareş Bogdan, prin care îi cereau acestuia să preia şefia PNL Bucureşti.

Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a demisionat de la șefia PNL București, precizând că „cel mai înţelept lucru este să ne retragem” Acesta a adăugat că şi conducerea naţională a partidului e responsabilă pentru scorul PNL în Capitală la alegerile europarlamentare.

Cristian Buşoi conducea filiala PNL Bucureşti, Victor Picu era lider PNL Sector 1, Anca Boagiu – preşedinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4, Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5, iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.

blank