Actualitate, Featured

Bragadiru, scena unei crime infiorătoare. O persoană, ucisă cu 30 de lovituri de cuțit

Principalul suspectul unei crime din Bragadiru a fost prins. Tânărul de 26 de ani ar fi ucis-o pe Manuela Mustățea cu 30 de lovituri de cuțit, în apartamentul ei. Acesta a fost capturat de polițiști pe litoral, în stațiunea Mamaia, la 24 de ore după crimă. Surse din anchetă spun că, la audieri, el și-a recunoscut fapta. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional.

Surse din anchetă spun că ucigașul nu o cunoștea bine pe femeia de 30 de ani. Aveau o cunoştinţă comună, un tânăr care îi plimba câinele Manuelei Mustățea și care i-a găsit cadavrul. Tânărul de 26 de ani ar fi ucis-o pe Manuela Mustățea cu 30 de lovituri de cuțit

Inițial, victima și ucigașul au stat de vorbă, apoi Ionuț Petrescu s-a năpustit asupra ei, cu un cuțit. Rănile multiple în abdomen au fost fatale.

Anne Marie Ciolca, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: „Polițiștii Serviului de Investigații Criminale Ilfov, sprijiniți de Direcția de operațiuni speciale din cadrul IGPR, l-au identificat și prins în localitatea Mamaia, județul Constanța, pe bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de omor din data de 27.06 anul curent, de pe raza orașului Bragadiru. Bărbatul se află în prezent în custodia polițiștilor ilfoveni, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”.

La audieri, individul și-a recunoscut fapta. Le-a spus anchetatorilor pas cu pas cum a comis crima din Bragadiru și ce a făcut apoi. Originar din București, Ionuț Petrescu este șomer și nu are antecedente penale. Pentru crima comisă el riscă închisoare pe viaţă.

 

blank