Biroul Permanent National al PSD s-a reunit, luni, de la ora 11.30, la Parlament, în prima şedinţă după ce în liderul partidului, Liviu Dragnea, a primit un vot de încredere în Comitetul Executiv Naţional.

Liviu Dragnea a venit la şedinţă însoţit de premierul Viorica Dăncila, ministrul de Interne, Carmen Dan, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan şi deputatul Mircea Draghici, transmite Agerpres.

Întrebat înaintea şedinţei dacă urmează revocări, Dragnea a negat: “A apărut o prostie (…), nu are nicio legătură cu realitatea, cu demiteri sau altceva. Eu ce am avut de spus am spus în CExN şi nu mă schimb”.

La CExN sunt prezenţi şi o parte dintre cei care l-au contestat pe Liviu Dragnea.

Întrebată dacă grupul celor care au votat vineri împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea rămâne unit, Firea a precizat că acest grup este compus de fapt din 11 persoane, “poate chiar mai multe”, dar unitatea acestora nu este una distructivă pentru PSD.

Eu spun că sunt 11 şi poate chiar mai mulţi, pentru că au fost şi câţiva care au absentat motivat pentru că pierdeau avionul. Unitatea noastră nu este distructivă, nu este împotriva unei persoane, ci este – şi am afirmat-o – pentru îmbunătăţirea deciziilor în partid cu scopul ca guvernarea să fie şi mai performantă, coaliţia majoritară din Parlament să funcţioneze şi mai bine, iar ceea ce am promis la nivel central şi local pentru români să se ducă la îndeplinire, în paralel cu această luptă care este respectabilă şi care este legitimă de a pune capăt practicilor nedemocratice în ceea ce priveşte funcţionarea eficientă a actului de justiţie”, a susţinut Gabriela Firea, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Citeste si...  Liviu Dragnea anunță o schimbare de ultimă oră în privința legii salarizării

Un alt fost contestatar al lui Dragnea, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat luni că “este foarte important” ca Parchetul General să efectueze o anchetă referitoare la sursele de finanţare a mişcării #Rezist.

Cred că este foarte important ca Parchetul General să efectueze o anchetă privind sursele de finanţare a mişcării #Rezist, pentru că au apărut pe piaţă foarte multe informaţii de acest tip, după cum eu cred că este foarte important ca Parchetul General şi DIICOT să analizeze în ce măsură anumiţi membri ai acestei mişcări se fac vinovaţi de consum de droguri, eventual trafic de droguri. Sunt teme care trebuie să ne preocupe şi care ţin de agenda publică imediată”, a spus Ţuţuianu, la Parlament.