Bote, poveste fără sfârşit

Cătălin Botezatu este – dincolo de aparenţe, dincolo de faţada pe care o bagă, din când în când, la înaintare, dincolo de masca atârnată cu dezinvoltură pe rictusurile feţei, dincolo de faptul că i s-a dus pâra că e, că a fost, un mare crai, dincolo de prieteni şi diagnostice, dincolo de lux şi de putere – un suflet singur şi plin de întrebări. Nu aş zice neîmpliniri. Nici angoase. Nici frământări. Nici mâhniri acerbe. Doar întrebări. Aşa i-am creionat eu portretul din destăinuirile lui din seara asta, de la „Acces direct”, când a vrut – şi chiar a făcut asta – să-şi pună sufletul pe tavă. Un Cătălin dezghiogat de inhibiţii şi regrete a explodat în faţa celor care îl priveau. Da, şi-a făcut control medical şi e bine. Trebuie să o lase mai uşor cu viaţa, cu tot ce înseamnă viaţă, şi să respecte nişte reguli. Cel puţin, să nu stea fără tratamentul indicat de medici. Bine e, după el, că poate încă să facă mişcare, să facă sport, căci s-ar teme, fără asta, să nu o ia pe arătură cu kilogramele. Dar, inima lui bolnavă – medical vorbind – nu e bine nici din alt punct de vedere. Sentimental… De şapte ani – Bianca lu’ Bote, nu intra, te rog, în fibrilaţii, ştii că aşa e viaţa – Bote iubeşte o femeie. O femeie măritată. O femeie cu soţ şi copil acasă. O femeie care a fost pusă, chiar înainte de ziua lui, să aleagă între el şi soţ. O femeie pentru care, dincolo de tot şi de orice, Bote suferă. O femeie pentru care, de ziua lui, când ea nu a fost prezentă – căci, cum spuneam, are bărbat acasă şi nu o ia aiurea, pe lângă drum, pe lângă gard – el s-a îmbătat. Şi nu doar că s-a îmbătat de a uitat şi cum îl cheamă, cu buletinul în mână, dar a fost la un pas de comă alcoolică! Biata lui inimă încercată de trei infarcturi, ce-o fi zis? Huo, nebunule, opreşte-te, pune frână, că mai sunt şi eu pe aici. Femeia vieţii lui, aşa spune Bote despre femeia măritată, cu identitate necunoscută, femeia pe care o iubeşte cel mai mult în viaţa lui, femeia care contează pe deplin pentru el, femeia care, deşi pare că, între el şi misteriosul soţ l-a ales pe acesta din urmă, are uşa inimii lui deschisă în continuare. Presupun că are şi cheie, poate să intre singură, nu e neapărat să lase Bote uşa deschisă, de să intre hoţii şi să facă ravagii pe acolo. Oricine ai fi, femeie misterioasă, cu văluri de sensibilitate şi delicateţe pe umeri, nu se poate să nu te fi luat, aşa, când l-ai auzit pe Cătălin vorbind despre tine, cu friguri până la ramazan. Nu se poate să nu fi lăcrimat în colţul ochilor, ca o fecioară la prima declaraţie de amor, nu se poate să nu-ţi fi înflorit în suflet o mare de trandafiri, nu se poate să nu fi fost măgulită. Sfinte Sisoie, ce roman fabulos e viaţa lui Bote şi ce cu inima la gură ţine auditoriul! De să ard şi mâncarea pe foc din cauza lui şi a poveştii sale. Cătăline, Cătăline, erau gata să-mi cheme vecinii pompierii. Şi mai am şi musafiri la ceas de seară. Nu, dar te costă. Măcar să spui naţiei care te place atâta care e iniţiala prenumelui celei iubite. Hai, că nu e mare lucru. Un os de ros, acolo. Na, că am zis că scriu trei rânduri şi m-am întins ca Videanu cu terenul la Snagov, unde şi-a făcut mausoleul ăla. Şi, Cătăline, dacă ai nevoie de un scrib la curtea ta, aciişa sunt. Cu mâna la chipiu. Talentată, vezi bine, sunt, cu gramatica stau corespunzător, şi, pe cuvânt, ştiu să acord subiectul cu predicatul, fără dicţionar şi profesor lângă mine. Hai, să ne scrii, Cătăline!