Actualitate

Boșcodeală a scăpat! La mustață

Constantin Boşcodeală, fostul primar al Buzăului a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care era judecat pentru că ar fi acordat ilegal de la bugetul local peste 1,6 milioane lei către Fotbal Club Gloria Buzău. Instanţa de fond decisese o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

În considerarea pedepsei, instanța a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată (trei ani cu suspendare) şi abuz în serviciu (doi ani cu suspendare). Astfel, primarul Buzăului urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare cu supendare.

De asemenea, instanţa i-a interzis lui Boşcodeală să ocupe funcţia de primar pe o perioadă de cinci ani.

Magistraţii au dispus şi confiscarea sumelor de peste 821.000 de lei şi 9.377 de euro de la primarul Boşcodeală, fiindu-i ridicat sechestrul impus de procurori pe restul bunurilor care depăşesc această valoare.

blank