Boris Johnson este acuzat că a folosit bani din donații secrete pentru a-și renova apartamentul
Featured, International

Boris Johnson este acuzat că a folosit bani din donații secrete pentru a-și renova apartamentul

Opoziţia laburistă din Marea Britanie a cerut duminică declanşarea unei anchete asupra modului în care guvernul premierului conservator Boris Johnson a cheltuit banii contribuabililor britanici, după ce în spațiul public au apărut acuzaţii privind finanţarea lucrărilor de renovare a apartamentului său din Downing Street 11, scrie Agerpres, preluând AFP. Un fost consilier al lui Boris Johnson a lăsat de înțeles că premierul și-a renovat apartamentul folosind bani din donații secrete. Suma s-ar ridica la 200.000 de lire sterline.

Fostul consilier şi colaborator apropiat al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, a pus în discuţie săptămâna aceasta integritatea premierului, afirmând, într-un mesaj exploziv publicat pe site-ul său, că premierul intenţiona să finanţeze lucrările la apartamentul său privat din Downing Street 11, unde trăiește alături de logodnica și de fiul său, de la donatori privaţi.

„Premierul a încetat să mai vorbească cu mine despre chestiunea asta (renovarea apartamentului – n.r.) în 2020, când i-am spus că, în opinia mea, planul său de a-și renova apartamentul cu bani din donații secrete este lipsit de etică, prostesc, probabil ilegal și aproape sigur încalcă legea privind publicarea donațiilor politice prin felul în care voia să o facă. Am refuzat să-l ajut să organizeze aceste plăți”, a scris Cummings pe blogul său.

Opoziția cere o anchetă independentă
Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că Boris Johnson şi-a asumat costurile „din propriile buzunare”, fără a preciza cu toate acestea dacă el i-a restituit banii unui donator. Potrivit The Guardian, costurile renovării s-ar ridica la 200.000 de lire sterline.

„Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei”, a subliniat duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips. „Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă”, a cerut ea, afirmând că Partidul Laburist va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare în parlament.

O astfel de anchetă ar urma să examineze „dacă contracte sunt acordate prin SMS, dacă reduceri de impozite sunt acordate prin SMS sau dacă premierul îşi foloseşte prietenii pentru a obţine bani ca să-şi repare apartamentul”, a detaliat ea, cu referire la un schimb de SMS-uri cu omul de afaceri James Dyson.

SMS-urile lui Boris Johnson
Schimbul de mesaje publicat zilele trecute de BBC şi în care Johnson îi promite lui Dyson să „rezolve” o problemă legată de taxe pentru angajaţii săi implicaţi în dezvoltarea de ventilatoare, în plină criză a coronavirusului, în martie anul trecut, nu este primul mesaj privat al premierului ajuns la urechile publicului.

În iunie anul trecut, Johnson a primit un mesaj text de la prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, într-un context în care oferta saudită de preluare a clubului Newcastle United se confrunta cu dificultăţi.

Conform unei surse citate de The Sun, Boris Johnson „se teme că Dom (Dominic) se face responsabil de scurgerea în presă a mesajelor legate de James Dyson şi Mohammed bin Salman”.


blank