Actualitate, Featured

Bombă cu ceas: Ne fură operatorii de telefonie mobilă? Anchetă ANPC

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a transmis vineri că ancheta ANPC prin care s-a constatat că milioane de români au fost păcăliți la factură de un operator de telefonie mobilă confirmă că revolta sa a fost justificată.

„Acum 3 saptamani scriam ca sunt revoltat de creșterile de prețuri din ultima perioada inregistrate la nivelul tarifelor in comunicatii, lansand ipoteza unei scumpiri anticipative practicate de unii operatori, in condițiile in care OUG114/2018 cu modificarile si completarile ulterioare in sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobila!

In seara aceasta, motivele mele de ingrijorare si semnalul de alarma pe care l-am tras autoritatilor competente pentru a proteja romanii de practici comerciale incorecte s-au dovedit a fi perfect justificate. In seara aceasta, ANPC a anuntat ca a dispus prin Ordin al Presedintelui incetarea practicii comerciale incorecte de majorare a tarifelor de catre unul dintre operatori in raport cu consumatorii (fiind deopotriva si amendati), protejand astfel peste 2, 3 milioane de abonati.

Voi continua sa fiu preocupat de eliminarea acestor practici incorente fata de romani, pentru ca, asa cum am declarat si pe 10 aprilie, eu nu negociez interesele romanilor!”, a scris Petrescu pe Facebook.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus, prin Ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte utilizate de către un operator de telefonie mobilă în raport cu consumatorii, după ce în urmă cu o săptămână operatorul a fost amendat cu 70.000 de lei, a anunţat, vineri, ANPC.

„Prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor. Măsura, prevăzută la art. 13 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control (…)”, se arată într-un comunicat al ANPC remis, vineri, AGERPRES.

Autoritatea precizează că operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiţie dar, până la soluţionarea definitivă în instanţă, prevederile Ordinului sunt executorii.

Majorarea costurilor abonamentelor fi afectat un număr de 2.338.617 de abonaţi ai operatorului în cauză.

blank