Featured, Ultima Ora

Bombă! Aurelian Bădulescu, după ce a pierdut susținerea PSD: Ținta lor este Gabriela Firea

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu a pierdut sprijinul politic al PSD și, implicit funcția. Vestea l-a făcut să spună tot, fără să mai țină cont de consecințe. Așa se face că Bădulescu a recunoscut că a mințit în legătură cu mitingul de pe 10 august 2018, ca să apere partidul. De asemenea, el a mai precizat că ținta răzbunării PSD este Gabriela Firea.
”E o golănie. M-am dus la ședință, dar nu am fost lăsat să intru , a întrebat cineva cine sunt, la intrare I-am zis că am avut invitație, nu m-a lăsat.

Aurelian Bădulescu m-am întors și am plecat E o execuție de tip mafiot, fără a putea spune ce am de spus. Am mințit la Parchet. Recunosc că am mințit la Parchet și mă pun la dispoziția organelor de anchetă. Am mințit în legătură cu mitingul din 10 august 2018. Am mințit pentru că sunt un mincinos și ca să apăr un partid.

Voi devoala toate interesele meschine ale acestor indivizi. Ținta lor este Gabriela Firea. Mi s-a cerut de la partid, în schimbul unor foloase, să o abandonez pe Firea, să schimb macazul şi să folosesc armele împotriva Gabrielei Firea. Asta e democraţia anului 2019. E vorba de foloase materiale, eu n-am nevoie de functii. O să vedeți ce o să apară după 30 ianuarie”, a declarat Bădulescu, miercuri seară, la România TV, miercuri seara.

În dosar violențelor de la mitingul din 10 august, au fost audiaţi, până acum, printre alţii, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, primarul general, Gabriela Firea, fostul prefect al Bucureștiului, Speranţa Cliseru, şefi ai Jandarmeriei şi secretari de stat din MInisterul Afacerilor Interne, viceprimarul Aurel Bădulescu, dar şi liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce a afirmat că în 10 august s-a încercat o lovitură de stat.

Pe 24 august 2018, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, despre care ministrul de Interne, Carmen Dan, spunea că s-a aflat în centrul de comandă din Piaţa Victoriei la manifestaţia din 10 august, a fost audiat la Parchetul General, în calitate de martor.
Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.

blank