Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a transmis joi, fără echivoc, că susține desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), asta în condițiile în care nu exclude o candidatură a sa la șefia Parchetului, la concursul demarat de Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă susține desființarea SIIJ, procurorul general interimar a răspuns: „Eu personal mi-am spus punctul de vedere scris în adresa pe care am înaintat-o CJUE. (…) Da, bineînțeles”.

Licu a spus totodată că retragerea Adinei Florea din cursa pentru şefia instituţiei este ”o opţiune personală”: ”Este o opţiune personală, aşa cum este opţiunea unui magistrat de a se pensiona”.

Bogdan Licu a mai zis joi că este bine să fie numiţi şefi la conducerea parchetelor.

Întrebat dacă interimatele au cântărit greu în anchetele Ministerului Public, Bogdan Licu a răspuns: “Nicio situaţie provizorală nu este pozitivă în nicio instituţie. E bine să avem şefi numiţi, şefi care să îşi asume, şefi care să fie responsabili şi conştienţi de importanţa funcţiei pe care o ocupă”.

Citeste si...  Iohannis atacă guvernul si spune că bugetul este departe de adevar

Jurnaliştii l-au întrebat dacă interimarii nu îşi asumă, procurorul general spunând: “Interimarii îşi asumă şi eu cred că v-am dovedit când mi-am asumat şi la primul interimat şi la al doilea”.

Licu a apreciat că nu ştie dacă se va înscrie în procedura de selecţie a procurorului general, demarată de Ministerul Justiţiei, spunând că reflectează asupra acestui lucru.

Bogdan Licu a declarat, marți la sediul CSM, că nu s-a decis să își depună candidatura pentru funcția de procuror general, pe care în prezent o ocupă ca interimar, însă se gândește foarte serios să facă acest pas.

„Ca să nu ocolesc întrebarea, datorită faptului să s-a deschis procedura de ocupare a acestor funcții, mă gândesc foarte serios la acest lucru (să își depună candidatura pentru funcția de șef al Parchetului General, n.r). Încă nu am luat o hotărâre, dar mă gândesc foarte serios”, a precizat Licu marți la sediul CSM.