Boeing a obţinut, miercuri, acordul Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) pentru reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX, după două accidente fatale care au dus la doi ani de consemnare la sol a acestora şi la evaluari din partea autorităţilor de reglementare din întreaga lume, transmite Reuters.

Administratorul FAA, Steve Dickson, a semnat un ordin de ridicare a interdicţiei de zbor din ultime 20 de luni, cea mai lungă din istoria aviaţiei, iar agenţia a publicat detalii referitoare la actualizările software şi la schimbările din activităţile de training pe care le-a impus pentru ca avioanele de acest tip să poată transporta din nou pasageri.

Prăbuşirile a doua avioane 737 MAX în Indonezia şi Etiopia, în 2018 şi 2018, într-un interval de numai cinci luni, au provocat moartea a 346 de oameni şi au dus la un val de investigaţii, au fragilizat dominaţia americană pe piaţa aviaţiei şi au costat Boeing aproximativ 20 de miliarde de dolari.

”Am făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a ne asigura că ”acest tip de prăbuşiri nu vor mai avea loc”, a declarat Dickson, afirmînd că ”are încredere 100%” în siguranţa avionului.

Decizia FAA înseamnă că operatorii aerieni americani vor putea relua cursele comerciale după ce vor îndeplini condiţiile FAA. Reluarea curselor în alte regiuni va depinde de aprobarea altor autorităţi de reglementare din lume.

Canada şi Brazilia au anunţat miercuri că vor continua evaluările proprii, dar că se aşteaptă ca acestea să fie finalizate în curând.

Cel mai bine vândut avion al Boeing va reveni în exploatare în condiţiile dificile provocate de pandemia de coronavirus, noile tarife comperciale europene şi neîncrederea în unul dintre cele mai supravegheate branduri din aviaţie.

Avionul Boing 737 MAX este o versiune modernizată a unui avion introdus prima oară pe piaţă în anii 1960. Avioanele cu o singură punte de tipul MAX şi Airbus A320neo domină flotele globale şi oferă o sursă majoră de profit pentru industria aviatică.

După reluarea zborurilor, Boeing va avea o cameră de monitorizare permanentă a tuturor zborurilor avioanelor MAX, pentru probleme care ar putea afecta revenirea în exploatare a acestora, de la blocarea trenului de aterizare la urgenţele medicale, au declarat trei persoane apropiate situaţiei.

Familiile victimelor etiopiene ale accidentului aviatic au afirmat într-un comunicat ”că sunt profund dezamăgite şi îndurerate” în urma deciziei FAA de a permite revenirea în serviciu a avionului MAX.

Operatorii aerieni americani care au avioane 737 MAX în flotele lor au anunţat miercuri că vor efectua lucrările de întreţinere şi cursurile cerute de FAA, înainte de reluarea treptată a curselor, care au fost reduse drastic din cauza pandemiei de coronavirus.

Tot miercuri, Comisia pentru Comerţ din Senatul SUA a votat în unanimitate pentru aprobarea unui proiect de reformare a modului în care FAA certifică avioanele noi. Camera Reprezentanţilor a adoptat marţi, în unanimitate, un proiect de reformă.

Boeing a fost dată în judecată de familiile victimelor.


Citeste si...
Jurnalistul Ion Cristoiu susține că deplânge dupa Elena Udrea