Politic, Stiri

Blaga, despre solicitările DNA şi DIICOT

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat luni că senatorii liberali se vor pronunţa în favoarea solicitării procurorilor DNA şi DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru Ion Ariton şi Varujan Vosganian, menţionând că PNL nu va obstrucţiona justiţia.

Blaga, despre solicitările DNA şi DIICOT: Vom vota în Senat favoarea solicitărilor procurorilor 482
   
Blaga a fost întrebat care este poziţia senatorilor PNL faţă de solicitările procurorilor în cazul lui Ion Ariton şi al lui Varujan Vosganian.
   
„Niciodată nu am obstrucţionat justiţia, vom vota în favoarea cererii procurorilor”, a replicat Blaga.
   
El a indicat declaraţia lui Ion Ariton, menţionând  că şi acesta va avea un vot în acelaţi sens.
   
Senatorul PNL, Ion Ariton, a declarat, luni, că nu va face niciun demers care să ducă la tergiversarea sau împiedicarea încuviinţării începerii urmăririi penale în cazul său, solicitată Senatului de DNA, pentru fapte săvârşite în calitatea sa de ministru.
   
„Nu voi face niciun demers pentru a împiedica sau tergiversa solicitarea DNA. Mă voi prezenta la discuţiile de la Comisia juridică, însă nu le voi cere colegilor să respingă solicitarea procurorilor. A?tept să se rezolve cât mai repede acest caz”, a declarat fostul ministru al Economiei.
   
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

blank