Actualitate

Biserica nu se mai satură. Uite pe ce vrea să pună mâna BOR

Patriarhul Daniel pare că nu este deloc străin de mânăriile din cadrul Bisericii Ortodoxe din România. Recent, au apărut noi detalii extrem de grave despre ce pune la cale Biserica Ortodoxă din România.

După multiplele discuţii legate de Catedrala Mântuirii Neamului, reprezentanţii Bisericii mai vor să dea o lovitură pentru sporirea capitalui financiar şi aşa nesimţit de mare. Deşi se spune că Biserica ar trebui să ajute oamenii, ei bine, se pare că lucrurile nu stau deloc aşa.
Biserica încearcă să pună mâna pe cel mai mare lac din apropierea Bucureştiului: lacul Cernica. Reprezentanţii Bisericii au deschis un proces la judecătoria Cornetu în care au chemat în judecată primăria oraşului Pantelimon, comisia locală de fond funciar şi prefectura Ilfov, pentru a le fi retrocedate cele 257,4 ha luciu de apă ale lacului Cernica.

Actualmente, lacul este concesionat unei societăţi comerciale, obiectul de activitate al acesteia fiind piscicultura. Următorul termen de judecată a fost stabilit peste numai câteva zile.

Nu este nici prima, nici ultima proprietate pe care Biserica încearcă să şi-o însuşească. De ani de zile, reprezentanţii acesteia încearcă să obţină în instanţă şi 150 hectare de teren ce aparţin Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

blank