Actualitate, Featured

Ana Birchall neagă existența unei „to do list”, cu SUA, pentru Justitie

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat, miercuri, înainte de ședința CEx PSD, că nu există niciun „to do list”, nici cu SUA, nici cu alt stat, referindu-se la „foaia de parcurs” pe întărirea statului de drept în România despre care i-a cerut explicații președintele CSM, Lia Savonea.

„Dacă vă uitați la declarația mea de ieri am spus și citez, am înființez acest grup de lucru la nivelul ministerului Justiției pentru recomandările GRECO, MCV și ale Comisiei de la Veneția. Am prezentat aceste două concluzii preliminare. Mai așteptăm și punctul de vedere al CSM. Tocmai de aceea am spus că e o analiză preliminară cu concluzii preliminare. Deci pentru a fi condamnată că am transmis două concluzii preliminare e o solicitare interesantă”, a declarat Ana Birchall, înaintea ședinței CEx PSD, potrivit Mediafax.

Ministrul Justiției a negat că ar exista o „foaie de parcurs” pe întărirea statului de drept din România, agreată cu procurorul general american.

„În ceea ce privește acest „to do list” despre care se tot vorbește, pe mine m-a deranjat ieri maniera necolegială și faptul că o solicitare venită pe 13 septembrie nu a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței. În schimb, pentru a înlătura orice speculație, vă garantez că la nivelul ministerului Justiției nu există niciun fel de „to do list”, fie cu SUA, fie cu orice alt terț. Cred că după această declarație, pe care nu am vrut ieri să intru în detalii… Tocmai am spus că nu există un „to do list”. În calitate de vicepremier pentru parteneriate strategice, vă asigur că am promovat interesul României și parteneriatul cu SUA este, din punctul meu de vedere, cel mai important parteneriat al României. E un dialog absolut normal între ministerul Justiției și Depatamentul de Justiție al SUA în vederea pregătirii unei vizite la care am fost invitată”, a mai spus Birchall.

Lia Savonea, președintele CSM, i-a cerut, marți, în plenul CSM, ministrului Justiției, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanții altui stat asupra unei „foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România. Aceasta a refuzat, la momentul respectiv, să furnizeze un răspuns explicit.

 

blank