Bill Gates, fondatorul Microsoft, spune că situația cauzată de noul coronavirus este „mai sumbră” decât se aştepta, dar se arată încrezător că un vaccin ar putea să apară până la finalul anului, scrie Mediafax, preluând CNN.

„O serie de ţări s-au descurcat extrem de bine în acest caz, iar tehnologia continuă să se îmbunătăţească. SUA, în special, nu au avut mesajele de conducere sau coordonarea la care te-ai fi aşteptat”, a declarat miliardarul filantrop.

Bill Gates a mai spus că el susţine punctul de vedere al dr. Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, potrivit căruia va exista un vaccin viabil până la sfârşitul anului sau la începutul anului 2021. Gates a ținut să precizeze că este în contact constant cu Fauci.

În februarie, Gates, care împreună cu soţia sa Melinda, conduc fundaţia Bill şi Melinda Gates, s-au angajat cu până la 100 de milioane de dolari pentru a ajuta la limitarea focarului de coronavirus din întreaga lume. Ei au spus că fondurile vor fi folosite pentru a găsi un vaccin pentru virus, pentru a limita răspândirea acestuia şi pentru a îmbunătăţi detectarea şi tratamentul pacienţilor.

Citeste si...
Britanicii, interesați de vaccinul anti-COVID-19 românesc

Gates a explicat într-un interviu la CNN că există două caracteristici evaluate în dezvoltarea unui vaccin. În primul rând, faptul că vaccinul împiedică persoana să se îmbolnăvească şi, în al doilea rând, că împiedică persoana să răspâdească virusul şi altora.

Gates a declarat că dovezile recente indică faptul că răspunsul la anticorpi este „foarte puternic”, ceea ce sugerează aproximativ un an de imunitate pentru oricine suferă de boală.

Fondatorul Microsoft a mai spus că consideră că majoritatea oamenilor îl vor face dacă va da rezultate.

„Dacă este un vaccin excelent, blochează inclusiv transmisibilitatea, toată lumea va beneficia de faptul că 70 până la 80% dintre oameni vor face vaccinul”, a spus el. „Ar trebui să fim capabili să obţinem imunitate de turmă dacă ajungem la acest nivel, iar atunci ar putea să scadă numerele”.