Biden îngrijorat
Featured, International

Biden îngrijorat că republicanii au adoptat o lege ce limitează accesul alegătorilor la urne

Joe Biden a criticat adoptarea în Georgia a unei legi electorale prezentate de republicani pentru a face alegerile mai “sigure”.

Conform președintelui, noua lege încalcă “valorile americane” prin limitarea accesului la urne şi vizând în special alegătorii afro-americani, notează AFP.

În acest stat din Sud care mai poartă încă rănile segregării, o mobilizare record, cu alegătorii de culoare în frunte, i-a permis lui Joe Biden să câştige statul în noiembrie 2020. O premieră pentru un candidat democrat la Casa Albă după aproape trei decenii.

Iar în ianuarie, democraţii au transformat eseul cu victoriile-surpriză ale candidaţilor lor, Jon Ossoff şi Raphael Warnock, împotriva celor doi senatori republicani în funcţie. Două locuri care au permis partidului lor să recâştige controlul asupra Senatului de la Washington.

Pentru Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată în mod explicit înfrângerea, victoriile democraţilor în Georgia simbolizează “fraudele” care, după cum susţine, au afectat scrutinul de la 3 noiembrie. În pofida numeroaselor acţiuni în justiţie, ele nu au fost niciodată demonstrate.

Dar, peste tot în Statele Unite, responsabili republicani invocă acum “lipsa de încredere” în sistemul electoral pentru a justifica circa 250 de proiecte de lege care ar putea limita accesul la vot în mai mult de 40 din 50 de state.

Şi joi, guvernatorul republican al Georgiei, Brian Kemp, a promulgat unul dintre aceste texte, spunând că este “mândru” că poate să se asigure că următoarele alegeri din Georgia vor fi “sigure, corecte şi accesibile”.

“Felicitări Georgiei”, a reacţionat vineri Donald Trump într-un comunicat.

“Au învăţat lecţia din această mascaradă a alegerilor prezidenţiale din 2020”, a adăugat el, concluzionând: “Păcat că aceste schimbări nu au venit mai devreme!”.

“Tristă zi pentru Georgia”, un memento al “trecutului său întunecat”: textul a provocat o revoltă în rândul democraţilor. Cu puternică portavoce, preşedintele american.

“Este înfiorător”, a afirmat vineri Joe Biden în faţa jurnaliştilor.

“Au aprobat o lege prin care se spune că nu avem voie să dai apă persoanelor care aşteaptă să voteze. Nu trebuie să ştiţi mai multe pentru a înţelege că acestea sunt practici punitive pentru a împiedica oamenii să voteze”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

În cursul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, alegătorii au aşteptat uneori ore întregi pentru a putea vota în zilele deschise votului anticipat.

Voluntarii au trecut pe la cozi pentru a distribui mâncare în căldura tomnatică din Georgia.

Or, noua lege interzice efectiv să se dea “mâncare şi băutură unui alegător”. Oficialii electorali vor putea, totuşi, “permite accesul la o fântână”.

Acest text “merge împotriva valorilor americane cu scopul a-i priva pe alegători de dreptul lor de a vota”, a subliniat cel de-al 46-lea preşedinte al SUA într-un comunicat.

“Avem obligaţia morală şi constituţională de a acţiona”, a adăugat el.


blank