Showbiz, Stiri

Bianca şi Slav, Barbie şi Ken de România!

De când s-au împăcat, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au ajuns atracţia Litoralului. Când nu bat cluburile de noapte, cei doi fac furori pe plajă: ea stă toată ziua tolănită cu piciorul bandajat, într-un baldachin, şi cu căţeluşa “la purtător”, iar el socializează de zor cu amicii, cu berea în mână.

Dragostea le prieşte de minune Biancăi Drăguşanu (32 de ani) şi lui Victor Slav (33 de ani). Brunetul nu-şi mai încape în “muşchi” de fericire de când s-a împăcat cu fosta soaţă infidelă, iar Bianca stă cu ochii pe el ca pe butelie! Cei doi aduc de departe cu celebrul cuplu de păpuşi Barbie şi Ken şi sunt, fără doar şi poate, atracţia Litoralului. Fotoreporterii Click! au surprins fericitul cuplu într-o zi toridă de weekend, pe o plajă de fiţe din staţiunea Mamaia.

Cum rana de la picior nu i-a trecut, Bianca nu s-a jenat să vină cu tibia bandajată la o sesiune de bronzat, împreună cu Victor şi cu prietenul acestuia, Bogdan Vlădău. Bianca s-a întins pe un pat cu baldachin, şi-a sprijinit lejer piciorul învelit în pansament şi nu l-a scăpat din ochi pe Victor nici o secundă.

Acesta a preferat să se fâţâie pe toată plaja, a socializat cu fanii şi şi-a arătat, ţanţoş, pectoralii bine lucraţi la sala de forţă. Din peisajul idilic nu putea să lipsească micuţa căţeluşă Bella, care se ţine scai după stăpâna ei. După cum se ştie, Bianca a suferit pe 27 iulie un accident casnic, perforându-şi tibia de la piciorul stâng cu un umeraş de fier, în timp ce făcea curăţenie în apartamentul ei. Accidentul cu pricina a fost, se pare, de bun augur, pentru că a avut darul de a-i împăca pe cei doi foşti soţi, Victor iertând-o pe Bianca după escapada ei de la Paris cu Adi Cristea.

Bianca poartă iar verigheta

A trecut mai bine de jumătate de an decât simbolul iubirii dintre Bianca şi Victor zăcea într-o cutie de bijuterii. Co-prezentatoarea emisiunii “Splash! Vedete la apă”, a început din nou să poarte verigheta şi inelul de logodnă, bijuterii pe care şi le-a scos cu mult înainte de divorţul pronunţat la notar la 10 martie. “Bianca şi Victor sunt bine. Ea este foarte fericită. Se simte împlinită. De aceea a şi început să poarte din nou verigheta. A făcut gestul ăsta pentru că aşa simte”, ne-a spus o apropiată a vedetei.

blank