Această prezentare necesită JavaScript.

Dintotdeauna prezentatoarea ştirilor Kanal D, Bianca Ioniţă a avut o relaţie specială cu animalele. Aşa că alegerea ei de a avea grijă de un bulldog francez şi un arici african nu ne miră.

În copilărie îşi petrecea vacanţele la munte. “Mergeam chiar şi cu vaca la păscut, hrăneam găinile şi porcii, alergăm după prepeliţe prin curte şi trăgeam mâţele de coadă” povesteşte ea.

Dragostea este profundă şi acum, nu de puţine ori am zărit-o la evenimente mondene alături de căţel. Tot el o va însoţi şi la altar.

CSÎD: Cum se înţeleg cei doi prieteni ai tăi: Unu şi Richard?

Bianca Ioniţă: Unu este bulldog francez; bulldogii francezi au salvat Parisul de şobolani, aşa spune legenda. Richard este un arici pitic african alb. Prima oară când le-am făcut cunoştinţă, Richard s-a înfoiat tot cu ţepii în sus şi Unu a băgat direct tot boticul în el.

Dar nu am vrut să îi provocăm vreo traumă ariciului şi nu îi mai punem în acelaşi loc. Fiecare cu locul lui… Richard locuieşte pe balcon, pe o masă la un nivel la care Unu nu ajunge şi Unu e liber în toată casa. Dar când Unu nu este acasă, noi profităm şi ne jucăm cu Richard care este foarte haios şi curios.

CSÎD: Cum este să ai un arici? De ce tocmai un arici?

Bianca Ioniţă: Este foarte cool şi spun asta deoarece este cel mai inutil animal domestic. El fiind nocturn, este activ doar seara, în restul zile doarme la el în căsuţă. Am ales arici pitic african alb pentru că viitoarea mea soacră îşi dorea foarte mult. L-am cumpărat cadou pentru ea, dar când l-am văzut ne-am îndrăgostit de el şi a rămas la noi.

CSÎD: Ce face un arici – care este programul lui într-o zi obişnuită?

Bianca Ioniţă: Nimic aş putea spune, dar nu e chiar aşa, am avut câteva “aventuri” cu el la început când noi nu ştiam exact ce îi poate pielea. I-am construit primul lui adăpost, am pus pe pereţi plasa de ţânţari, dar el a evadat în noaptea respectivă, l-am găsit în cel mai îndepărtat colţ din bucătărie, sub dulap. El ziua doarme şi de când se înserează iese afară, mănâncă, bea apă foarte multă şi apoi începe să facă ture prin fân.

CSÎD: Ce mănâncă?

Bianca Ioniţă: Mâncarea solidă pentru pisică este de bază pentru arici, dar nu refuză niciodată o bucăţică de măr, care este o delicatesă pentru el, şi, evident, mănâncă şi tot felul de legume.

CSÎD: Necesită îngrijiri speciale?

Bianca Ioniţă: Trebuie să aibă lăcaşul curăţat săptămânal şi pun fân proaspăt mereu, iar apa nu trebuie să lipsească. Am citit că ariciul poate supravieţui fără mâncare dar fără apă nu, aşa că de fiecare dată suntem foarte atenţi să aibă picurătorul plin de apă proaspată.

CSÎD: Cum îţi arată că te iubeşte?

Bianca Ioniţă: Unu este cel mai ataşat de mine, este dependent de mine şi suferă foarte mult când îl las singur acasă dar se obişnuieşte repede. De când este şi Dani lângă noi, îl iubeşte foarte mult şi dorm împreună. Richard nu prea are cum să îmi arate acest sentiment, dar reacţionează la vocea mea atunci când vorbesc cu el.

CSÎD: Vor participa şi ei la nunta ta?

Bianca Ioniţă: Unu va participa, are şi smocking-ul pregătit, dar doar pentru poze, în rest, va fi cazat la un hotel pentru animale şi îl vom lua a doua zi. Richard, din păcate, va rămâne acasă liniştit.

CSÎD: Îţi doreşti copii? Eşti de acord ca nou-născuţii să stea în preajma animalelor?

Bianca Ioniţă: Da, îmi doresc copii şi dacă medicul nu îmi va interzice în casă animalele pe care deja le am nu văd unde ar fi problema. Copiii trebuie să crească cu animale după părerea mea.

Warning: mysqli_query(): (HY000/1030): Got error 28 from storage engine in /home/cristian/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 1924