Politic, Stiri

Bercea Mondial acuză. Ministerul Jutiţiei nu intervine.

bercea-mondial-acuza-ministerul-jutitiei-nu-intervine-avem-date-despre-livia-stanciu-kovesi-nu-mi-a-restituit-banii-prin-sofer-18486382

Site-ul Lumea Justiţiei dezvăluie că ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, nu este interesat să afle dacă acuzaţiile de corupţie la adresa Liviei Stanciu şi a Laurei Codruţa Kövesi, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sunt reale. “Nu e rolul ministrului să aibă de fiecare dată o reacţie când sunt acuze în spaţiul public la adresa unui judecător sau procuror… Un ziarist are suficientă maturitate, iar un organ de presă ar trebui să aibă deontologia să decidă dacă trebuie să difuzeze sau nu un anumit lucru”, a precizat ministrul Justiţiei în exclusivitate pentru lumeajustitiei.ro. Conform aceleiaşi surse, Cazanciuc nu vede necesară intervenţia sa în scandalul iscat în jurul afirmaţiilor făcute de Bercea Mondial la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului-şef al Direcţie Naţionale Anticorupţie. Adus la DNA pentru audieri în dosarul în care Mircea Băsescu a fost arestat pentru trafic de influenţă. Bercea Mondial a urlat din dubă, atunci când a fost adus la audieri la DNA, că a dat aproximativ 2.000.000 de euro să scape de puşcărie. Procurorul-şef al DNA ar fi luat, conform declaraţiilor lui Bercea Mondial, 200.000 de dolari prin intermediul şoferului şi atunci când a fost întrebat de jurnalişti de ce a făcut plângere tocmai acum, infractorul a răspuns: “Pentru ca Kövesi nu mi-a restituit banii prin şofer”. Tot atunci, întrebat fiind ce i-a promis Mircea Băsescu, interlopul a spus: “Nu mi-a promis el, ci Livia Stanciu. Avem date despre Livia Stanciu”.

Reclamaţii la CSM şi CNA
Lumeajustitiei.ro arată că, în opinia ministrului Justiţei, atitudinea corectă într-o astfel de situaţie este de a aştepta o sesizare făcută pe cale legală, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii – CSM. Când actul va ajunge pe ordinea de zi a acestei instituţii, în calitate de membru al Consiliului, ministrul va avea şi o poziţie în acest sens. “Sunt căi legale în care cineva, dacă are ceva de spus, poate să o facă. O să o fac în calitate de membru al CSM când vom avea pe ordinea de zi sesizări ale oricărei persoane care are nemulţumiri faţă de un judecător sau procuror. Din punctul meu de vedere, a fost atitudinea corectă. Nu e rolul ministrului Justiţiei să iasă să comenteze când cineva face afirmaţii cu uşurinţă despre un judecător sau procuror. Mă refer la toate afirmaţiile făcute în spaţiul public fără minime verificări. Este o treabă de responsabilitate care cred că ar trebui să se manifeste la toată lumea”. Ministrul Justiţiei a mai afirmat, conform site-ului Lumea Justiţiei, că “un ziarist are suficientă maturitate, iar un organ de presă ar trebui să aibă deontologia să decidă dacă trebuie să difuzeze sau nu un anumit lucru, dacă acel lucru difuzat face mai mult bine sau mai mult rău informării opiniei publice”. Pe de altă parte, Robert Cazanciuc a refuzat să comenteze demersul Laurei Codruţa Kövesi, procuror-şef al DNA, împotriva postului Antena 3. Kövesi a sesizat vineri CSM şi Consiliul Naţional al Audiovizualului legate de difuzarea acuzaţiilor pe care Bercea Mondial le-a făcut. “Am decis să sesizez Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la afirmaţiile mincinoase, de o gravitate extremă care au fost formulate doar cu scopul de a decredibiliza persoana mea şi a instituţiei, precum şi a întregului colectiv din cadru DNA”, a declarat procurorul-şef al DNA.

Posibilă remaniere
Robert Cazanciuc a infirmat acum două săptămâni informaţia apărută în mass-media pe surse, potrivit cărora ar urma să fie remaniat în octombrie. Şi premierul Victor Ponta a infirmat această informaţie. Surse politice au relatat că în guvern s-ar pregăti o remaniere în toamnă, atunci când actualul ministru pentru Buget îşi va prelua mandatul de viceguvernator al Băncii Naţionale. Ministrul Justiţiei ar urma să fie înlocuit cu Dan Şova, până de curând ministrul Transporturilor. Şova a demisionat săptămâna trecută din guvern, locul său fiind luat de fostul minstru de Interne, Ioan Rus.

blank