BCE a stabilit că băncile din UE vor supravieţui, economic, şi în pandemie
Featured, International

BCE a stabilit că băncile din UE vor supravieţui, economic, şi în pandemie

BCE a stabilit majoritatea băncilor din Uniunea Europeană sunt suficient de puternice pentru a supravieţui impactului crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), susţine Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg.

″În câteva zile, BCE va publica o analiză privind vulnerabilităţile băncilor, un substitut la testele de stres. Există toate indiciile că, având un grad de solvabilitate ridicat, majoritatea băncilor europene pot face faţă unui declin de 9% al PIB-ului şi ar putea supravieţui doi ani – perioada necesară ca economia să revină la nivelul înregistrat înaintea pandemiei”, a declarat Luis de Guindos într-un interviu acordat site-ului spaniol de ştiri El Independiente, relatează Agerpres.

Totuşi, a avertizat De Guindos, băncile trebuie “să fie extrem de prudente” cu distribuirea dividendelor, indicele mediu de adecvare a capitalului la creditorii europeni fiind de aproximativ 15%.

BCE recomandă suspendarea plăţii dividendelor, a explicat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene. Acesta a adăugat: “Profiturile băncilor nu ar trebui folosite la plata dividendelor, ci pentru a sprijini suplimentar creditarea”.

Conform estimărilor analiştilor, băncile europene se vor confrunta în următorii trei ani cu pierderi de pe urma creditelor neperformante de până la 400 miliarde de euro.

Săptămâna trecută, Jean Pierre Mustier, directorul general al celei mai mari bănci italiene, UniCredit SpA, aprecia că răscumpărările de acţiuni reprezintă un mod eficient de a recompensa “fără riscuri” acţionarii, după ce va fi ridicată interdicţia privind plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni şi a cerut autorităţilor de reglementare să prezinte previziuni pe termen mediu legate de această interdicţie.

Banca Centrală Europeană le-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că recomandarea de a nu plăti dividende va fi reînnoită.

blank