Actualitate, Featured

Bătrân de 84 de ani, reţinut pentru agresiune sexuală. Victima sa, o fetită de 9 ani

Un bătrân în vârstă de 84 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost reţinut şi va fi prezentat, miercuri, procurorilor, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, după ce ar fi agresat sexual o minoră în vârstă de 9 ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat, pentru Agerpres, că din anchetă au reieşit indicii că, în timp ce se afla pe o stradă din Piatra-Neamţ, suspectul ar fi constrâns o minoră în vârstă de 9 ani să-i atingă anumite zone ale corpului.

”Suspectul a fost condus la sediul poliţiei, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală. De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale au dispus extinderea cercetărilor cu privire la comiterea infracţiunilor de corupere sexuală a minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri. În urma documentării activităţii infracţionale, bărbatul din Piatra-Neamţ a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

 

blank