International

BASHAR AL-ASSAD A PLANUIT VALUL DE REFUGIATI SPRE EUROPA!

Valul mare de refugiați în Europa se explică prin războiul care face ravagii în Siria, această migrație făcând parte dintr-o strategie a președintelui sirian Bashar al-Assad, pe care el o utilizează de la începutul conflictului în 2011.

Criza refugiaților ar face parte dintr-un efort concertat al guvernului sirian, care a ucis deja numeroși civili într-un război soldat cu peste 200.000 de morți, consideră mulți dintre cei care au fugit din calea ostilităților, precum și oficiali occidentali și analiști care urmăresc conflictul sirian.bashar al_saad

Andrew Tabler, specialist în probleme siriene în cadrul Institute for Near East Policy din Washington, precizează natura confesională a strategiei președintelui Bashar al-Assad. Liderul de la Damasc încearcă să ‘deplaseze sunniți din regiunile controlate de rebeli pentru a-și fortifica statul’, spune el, explicând că cei mai mulți refugiați sirieni fac parte din majoritatea sunnită din zonele care au scăpat de sub controlul regimului de la Damasc. Guvernul lui Assad este dominat de minoritatea religioasă alawită, o ramură a musulmanilor șiiți. Acesta este sprijinit în prezent de aliații său șiiți din Iran, precum și de Rusia, adaugă el.

blank