Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Băsescu: Tăriceanu să citească Constituţia.Nu poate pune votul pe 23 septembrie şi referendumul pe 2 noiembrie

Traian Băsescu a declarat că solicitarea fostului premier Călin-Popescu Tăriceanu, de a pune votul privind suspendarea preşedintelui pe 23 sepembrie şi referendumul pe 2 noiembrie, este neconstituţională deoarece suspendarea nu poate dura mai mult de o lună. În acest sens, Traian Băsescu i-a recomandat lui Tăriceanu să citească Constituţia. De asemenea, preşedintele a declarat că există instituţii care au ajuns obediente faţă de PSD, cum ar fi Jandarmeria. În plus, el a mai afirmat că au fost emise o serie de acte normative care ar putea să pericliteze procesul electoral.

basescu_ghimpele_ro_54067100

Traian Băsescu: Tăriceanu să citească Constituţia. Nu poate planifica votul pe 23 septembrie şi referendumul pe 2 noiembrie

„Eu aş vrea să-l rog pe Călin-Popescu Tăriceanu să citească bine Constituţia, nu poate planifica votul pe 23 septmbrie şi votul pe 2 noiembrie, pentru că în Constituţie se precizează clar că preşedintele poate fi suspendat pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Rugămintea mea la Tăriceanu, inimă zburdalnică, să citească Constituţia atunci când planifică programul dat de Voiculescu”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu: România va avea un portofoliu cu care nu o să ne fie ruşine

„Am înţeles că e preocupat de ceea ce citesc. Îi citesc lucrarea de doctorat şi nu reuşesc să găsesc nicio pagină neplagiată. Vreau să ştiţi că toate discuţiile mele legate de funcţia de comisar au fost legate de necesitatea uui portofoliu reprezentativ. Ştiu că l-a descumpănit numele Corinei Creţu pe un portofoliu nereprezentativ. Întrebaţi-l ce negocieri complicate a avut, cu cine le-a avut. Eu vă pot spune că România va avea un portofoliu cu care nu o să ne fie ruşine”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu: Sunt acte şi instituţii care au fost puse sub control politic

„A fost emis un set de acte normative şi au fost puse sub control politic unele instituţii, ce pot afecta alegerile. Actul 28 din 2013, prin care nu se mai publică în Monitorul Oficial sumele alocate primăriilor, ci se emit ordine de către domnul Dragnea. E o lipsă de transparenţă a banului public. Mă face să gândesc că PSD doreşte să mituiască primarii care să-l susţină pe Ponta în alegeri. Alta e OUG 45 din 2014 prin care se modifică structura BEC şi a secţiilor de votare. Acest lucru nu se poate face prin OUG. Ambele ordonanţe trebuiau atacate de Avocatul Poporului la CCR. Şi OUG 55 din 2014, cea care a lansat migraţia primarilor, e de natură să afecteze procesul electoral. De asemenea, modul de funcţionare a CNA, unde reprezentanta domnului premier, preşedinta CNA, nu are nici în clin, nici în mânecă, cu observarea campaniei în televiziuni”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu: Cer public demisia şefului Jandarmeriei! E obedient faţă de PSD

„Un alt element care şubrezeşte şansele unor alegeri corecte e Avocatul Poporului. E o anexă a guvernului, e singurul care poate ataca la CCR ordonanţele Guvernului. Un alt element şi ultimul este Ministerul de Interne, îndeosebi funcţionarea Jandarmeriei. E un fenomen de obedienţă faţă de PSD, de la un măscărici de la o televiziune până la neasigurarea siguranţei ziariştilor la manifestanţiile care sunt în favoarea puterii. Ce încredere să mai avem în Jandarmerie când lasă să fie bătuţi ziarişti care nu sunt de partea puterii sau se duce cu o divizie când un măscărici e deranjat de motociclişti. Cer public demisia şefului Jandarmeriei!”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu: Astăzi am semnat un decret de graţiere, pentru o femeie acuzată de corupţie

„Astăzi am semnat un decret de graţiere, Tiron Jana, născută în 1942. Am graţiat o femeie acuzată de corupţie. A avut două condamnări, una în 1992 şi una în 1996, ea lucra ca asistentă medicală şi a promis unei persoane că o va ajuta să se angajeze ca secretar- dactilograf. Fapta de corupţie este primirea sumei de 35.000 de lei vechi, adică 35 de lei în valoarea de azi. Nu a putut fi încarcerată, are cizoră hepatică, abdomen operat, diabet zaharat, lista cu bolile ei e mai lungă. Are 72 de ani. După 17 ani de la condamnare, ar trebui, la vârsta de 72 de ani, să intre în închisoare. Mi s-a părut că e un caz ce poate face obiectul unei graţieri”, a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii în sala de conferinţă a Palatului Cotroceni, începând cu ora 18.45. Apariţia publică a şefului statului survine în ziua în care PLR a demarat oficial procedura de suspendare a sa din funcţie.

Puteţi urmări în direct declaraţiile preşedintelui AICI.

Călin Popescu Tăriceanu a demarat a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Tăriceanu s-a întâlnit, luni, cu liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui. Şeful Senatului a început strângerea de semnături pentru declanşarea suspendării. În cererea de suspendare, Tăriceanu formulează trei capete de acuzare la adresa şefului statului.

În cererea de suspendare, propusă de Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu este acuzat că a făcut campanie pentru PMP şi că a transformat Preşedinţia în sediul de campanie al partidului condus de Elena Udrea.

„Președintele s-a implicat concret în acţiuni politice de notorietate publică care l-au transformat în liderul de facto al Fundației Mișcarea Populară, fundație cu activitate eminamente politică, și al Partidului Mișcarea Populară”, este primul cap de acuzare formulat de Tăriceanu.

„Împrejurarea de a fi semnat primul pe lista de susținători a candidatului PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, și de fi făcut o adevărată campanie publicitară legată de acest gest politico-propagandistic este un partizanat politic flagrant, departe de a putea fi încadrat în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor.

A doua zi, după alegerea de către PMP a unui nou candidat al partidului la președinția României în persoana Elenei Udrea, Președintele României a invitat o delegație a acestui partid la sediul Administrației Prezidențiale. Declarațiile publice făcute presei de participanți la întâlnirea de la Cotroceni au făcut dovada unei implicări partizane fățișe și semnificative a Președintelui României în campania electorală de promovare a candidatului PMP, Elena Udrea. Președintele României nu numai că a transformat sediul și logistica Administrației prezidențiale într-un sediu de campanie electorală pentru un partid politic, dar s-a implicat activ și public de la înălțimea funcției și a folosit influența instituției prezidențiale în mod partizan.

Simultan, Traian Băsescu a pornit din calitatea sa de Președinte al României un adevărat asalt mediatic cu conotații profund negative la adresa adversarilor candidatului PMP, Elena Udrea, cu scopul vădit de a o sprijini să acceadă în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Nici această acțiune pro-activă și militantă nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea constituind o gravă încălcare a Constituției”, se mai precizează în document.

Al doilea cap de acuzare îl constituie „intervenţia” lui Băsescu la preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în problema nominalizării comisarului european.

„Nici această acțiune a Președintelui nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea fiind un nou caz de încălcare gravă a Constituției, prin depășirea evidentă a atribuțiilor Președintelui României. Criticile formulate ulterior de Guvern, prin intermediul Primului Ministru, la adresa intervenției Președintelui României pe lângă Președintele Comisiei Europene pe tema portofoliului ce revine României, constituie un argument suplimentar că Președintele României nu numai că nu a avut mandat din partea Guvernului, dar și-a depășit atribuțiile și a acționat în afara legislației în vigoare”, prevede documentul.

Al treilea cap de acuzare se referă la faptul că „președintele României, Traian Băsescu, a promovat raporturi instituționale în forme necivilizate cu participanții la viața publică.”

„Perseverenţa domnului Traian Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine IREMEDIABILĂ a acestuia, însăși repetarea unor fapte de natura celor pentru care Președintele a fost suspendat anterior, conferă caracterul de gravitate cerut de Constituție și Curte”, se arată în cerere.

„Cu argumentația de mai sus, noi, semnatarii acestui document, senatori şi deputaţi, considerăm că se impune suspendarea Președintelui României și convocarea Referendumului popular, prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunța în mod direct, prin vot, dacă sunt de acord sau nu cu demiterea Președintelui României”, se mai arată în document.

blank