Politic, Stiri

Băsescu, scrisoare către Parlament privind staționarea trupelor NATO în România

Într-o scrisoare datată 3 septembrie preşedintele Traian Băsescu a informat Parlamentul că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a unui detaşament de aeronave NATO şi a personalului aferent, adică 150-250 de militari care aparţin altor state aliate, informează Mediafax.

nb

”În temeiul şi în condiţiile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea şi staţionarea în România a unui detaşament de aeronave şi a personalului aferent în funcţie de tipul aeronavelor dislocate, respectiv 150-250 de persoane, aparţinând altor state aliate, pe principiul rotaţiei, pentru executarea, alături de forţele naţionale, a misiunilor de Poliţie Aeriană NATO”, se precizează în scrisoarea preşedintelui Băsescu transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Totodată, în scrisoare se menţionează că fondurile financiare necesare desfăşurării misiunilor de Poliţie Aeriană NATO referitoare la infrastructura şi mentenanţa acesteia vor fi asigurate de către ţara noastră, iar costurile pentru operarea şi mentenanţa aeronavelor NATO vor reveni naţiunii trimiţătoare.

Băsescu mai menţionează că, pe fondul crizei din Ucraina, la nivelul Alianţei Nord-Atlantice s-a aprobat un pachet de 18 măsuri imediate de reasigurare a aliaţilor, între acestea fiind şi întărirea misiunii de Poliţie Aeriană.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a avut această scrisoare pe ordinea de zi de luni, decizia luată de acest for fiind aceea de a o trimite spre informare plenului.

Preşedintele a precizat at că a avut loc o scurtă şedinţă CSAT pentru clarificarea a două probleme. Al doilea punct al şedinţei CSAT a fost, potrivit preşedintelui, legat de posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, în domeniul cibernetic.

”România este pregătită să îşi asume unul din cele patru programe ale NATO, în calitate de naţiune lider, şi programul pe care dorim să ni-l asumăm este legat de apărarea cibernetică a Ucrainei”, a spus Traian Băsescu, precizând că şi această decizie a fost adoptată în CSAT.

blank