Politic, Stiri

Băsescu sare în apărare fostei echipe de la Institutul Cultural Român

„Le cer scuze, în numele statului, lui Patapievici şi Mihăieş pentru jignirile lui Ponta”

 Basescu (13)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că îşi cere scuze, în numele statului român, lui Patapievici şi Mihăieş pentru jignirile lui Ponta. Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:

„Despre decorarea conducerii ICR: Le mulţumesc pentru calitatea muncii desfăşurate la conducerea ICR. Mă refer la Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu şi Dan Croitoru. Au fost oameni care, în perioada în care s-au aflat la conducerea ICR, au ridicat ICR la un nivel pe care nu l-a atins niciodată. În stilul moştenit, Victor Ponta a utilizat măciuca pe care o are la îndemână, Corpul de Control, pentru a încerca să discrediteze aceşti oameni. Toate afirmaţiile legate de neregulile financiare de la ICR sunt minciuni. Sunt un mod de guvernare pentru Victor Ponta. Aceeaşi practică utilizată în multe acţiuni, a utilizat-o şi în cazul ICR.

Le mulţumesc celor patru pentru modul cum şi-au desfăşurat activitatea la ICR. În numele statului, pentru că sunt oameni de valoare, le cer scuze pentru jignirile aduse de premier. Mi se pare extrem de grav modul în care au fost etichetaţi. În ceea ce priveşte acuzaţia de fascism, este un abuz inimaginabil pe care numai un om profund incult şi lipsit de scrupule putea să o facă. Este exact acelaşi om care se ţinea de gât cu Radu Mazăre prin Constanţa, primar care a umblat în uniformă fascistă cu toate însemnele SS.

Este proba de cinism pe care acest om o dă şi capacitatea lui de a minţi. Nu spun că e un om care ştie istorie, dar astfel de etichete puse gratuit unui intelectual arată un mod de gândire. La Ponta, tot ce nu înţelege e fascism. Atât îl duce capul. Cu certitudine, voi fi un sprijin pentru oricine încearcă să îşi recâştige dreptatea în instanţă pe acuzaţiile mincinoase ale premierului. Oricând mă pot chema ca martor. Le cer scuze încă o dată în numele statului român.

Am văzut declaraţia legată de refuzul de a contrasemna decorarea direcotrului STS. A pus-o pe seama accidentului din Apuseni. Minte. Decorarea a fost propusă pe 11 noiembrie 2013, alături de multe decrete de decorare. Este evident că Ponta nu a vrut să contrasemneze acest decret. Nu am făcut nicio intervenţie. Dar să o pună pe seama accidentului din Apuseni care s-a petrecut două luni mai târziu, face parte din modul de a minţi al premierului. Premierul are ca obiectiv să îşi aducă în subordine STS-ul.

Am fost impresionat de raportul transmis CE. La pagina 25, găsim următoarea formulare: „DNA, ÎCCJ şi celelalte instanţe au înregistrat rezultate semnificative”. Continuă cu ANI. Sub semnătura premierului, a pelcat acest document la CE. Ce constatăm? Capacitatea premierului de a avea limbaj dublu. Mă aşteptam că atunci când vorbeşte de ANI să spună „slugile lui Băsescu”. Constată că acţionează bine. Înteb: Când minte Ponta? Când face o propagandă de denigrare a instituţiilor în ţară sau când minte la Bruxelles? Nicio ţară cu un astfel de premier, nu are şansă să devină credibilă. De ce nu o fi scris premierul că „eu de câte ori e anchetat un baron, îl sprijin pentru că ştiu că DNA e al lui Băsescu”? Acest document e aprobat în şedinţă de guvern. O ţară cu un astfel de premier nu e credibilă.

Despre Portul Constanţa: Tranferul unui pachet de acţiuni către Primăria Constanţa astfel încât statul să piardă pachetul majoritar. Statul are 60% din acţiuni. Ponta vrea să transfere către Mazăre care va avea 33% din acţiuni. Acest lucru e interzis de legislaţia în vigoare. Portul Constanţa e declarat prin acte normative o infrastructură strategică. Se precizează: Nu există transfer gratuit de acţiuni şi nu se poate pierde pachetul majoritar. Fac un apel public la cei care trebuie să avizeze această hotărâre. Foarte probabil vor trebui să răspundă în faţa legii. Riscul e foarte mare. Fondul Proprietatea poate să îşi vândă procentele şi să pună statul român în dificultate. Am atins acest subiect ca un avertisment la cei care vor fi împinşi să semneze. Vă asigur că se va face următorul joc, vor fi delegaţi secretarii de stat. Ilegalitatea e majoră şi sfatul meu este să nu semneze. Eventual, să îl lase pe Ponta să semneze singur”, a declarat Traian Băsescu într-o informare a presei susţinută joi seara la Palatul Cotroceni.

 

 

blank