Băsescu nu vine să joace Hora Unirii la Focşani şi Iaşi
Politic

24 ianuarie… Ziua Unirii Principatelor Române… Data la care se sărbătoresc 154 de ani de la această unire. Manifestările la Focşani şi Iaşi sunt în floare, au fost invitate, cum e protocolul, oficialităţile de la Bucureşti. Totuşi, Traian Băsescu nu a găsit cu cale să fie prezent la eveniment. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Bogdan Oprea, a declarat că „preşedintele confirmă că nu va participa în cursul zilei de mâine – 24 ianuarie, nr – la ceremoniile organizate la Iaşi şi la Focşani, ocazionate de aniversarea Unirii Principatelor Române”. Aha, are treabă preşedintele Băsescu. Sau se teme de huiduieli? Căci, şi anul trecut, când şi-a luat inima în dinţi şi a venit la Ziua Unirii, a păţit la fel: lumea a fluierat şi huiduit cât a vorbit el, împroşcând astfel cu noroi şi evenimentul în sine. Cine ştie, poate măcar o coroană din parte-i trimite şi Băsescu, pentru a fi pusă la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Şi, mai am o curiozitate: fetele – mereu aceleaşi – alături de care se prindea el în horă, îi vor încadra acuma pe Victor Ponta şi pe Crin Antonescu, prezenţi la eveniment, în horă? N.M.

blank