Politic

BASESCU: IMPLICAREA STRAZII E FUGA DE RASPUNDERE SI E NECONSTITUTIONALA!

traian-basescu.mpazf0s2gv„Pas cu pas, dar REPEDE !

Societatea este extrem de tensionată și are și de ce:

– plasată violent în super producția corupției generalizate;

– clasă politică generalizat stigmatizată;

– salarii mărite doar pentru demnitari și anumite categorii de bugetari;

– polițistul Gigina mort din cauza grandomaniei unui înalt demnitar;

– drama națională de la clubul Colectiv cauzată în mod egal de patroni și de indolența instituțiilor statului;

– posibile alte decese în urma dezastrului de la clubul Colectiv;

– zeci de mii de români în stradă la București și în țară;

– pe alocuri, BOR pusă sub semnul întrebării;

– criză politică generată de demisia premierului;

– apel demagogic al PNL pentru alegeri anticipate ce nu poate avea ca efect decît adîncirea și prelungirea crizei politice (acest subiect poate fi discutat după instalarea unui nou guvern);

– implicarea societății civile și a reprezentanților străzii în consultările privind noul premier este nu numai neconstituțională, dar este și o fugă de asumare, o tergiversare păguboasă și un precedent greu de calificat. Pentru astfel de întîlniri îți poți găsi timp cu alte ocazii, pentru că așa nu vom ști dacă noul PM este soluția dată de președinte, de partide, de stradă sau de societatea civilă. La formarea guvernului trebuie rigoare nemțească și aplicat corect art.103 alin.1 din Constituția României;

– vecin mare și agresiv la Răsărit care își freacă mîinile la perspectiva destabilizării țării după ce a reușit el însuși acest lucru cu vecinii noștri de la Nord (Ucraina) și de la Est (R.Moldova);

În aceste condiții, prelungirea crizei politice generată de întîrzierea desemnării unui nou premier este extrem de riscantă și pentru securitatea națională și pentru evoluțiile economice ale țării .

Consultarea cu partidele trebuia să înceapă imediat după demisia premierului, iar în dimineața zilei de astăzi 05.11.2015 trebuia să știm numele premierului desemnat.

Pentru ce încă o seară cu zeci de mii de oameni pe străzi în căutarea certitudinii? Oamenii aceștia vor de la președintele lor o soluție bună și asumată de cel care constituțional are decizia în mînă.

Cui folosește prelungirea incertitudinii asupra numelui viitorului premier?

Dacă nu s-au putut face consultările cu partidele în timpul nopții trecute, ele trebuiesc încheiate azi și nu mîine, iar numele premierului desemnat anunțat în această seară. Altfel se riscă evoluții greu de controlat.

Este vital ca România să aibă imediat guvern în deplină capacitate de exercițiu și nu prelungită viața unui guvern interimar.

De acord că lucrurile trebuie făcute pas cu pas, dar uneori pașii trebuie făcuți foarte repede”, a scris Basescu pe pagina sa de Facebook.

blank