Politic, Stiri

Băsescu avea 10-15 cutii ”mai mari” cu documente în sediul PDL – surse

Preşedintele Traian Băsescu lăsase circa 10-15 cutii cu documente în sediul PDL din Aleea Modrogan 1, au declarat duminică pentru MEDIAFAX surse din partid, care nu au putut preciza însă despre ce documente ar fi vorba.

basescu25247_50323800

”Avea câteva documente. Erau 10-15 cutii mai mari cu documente. Ce conţineau nu ştiu. Probabil că nu e ceva important, pentru că altfel nu erau lăsate acolo”, au relatat sursele citate.

Acestea nu au putut preciza dacă respectivele documente au fost luate din sediul PDL.

Pe de altăă parte, reprezentanţii PDL contactaţi au apreciat că, de fapt, prin declaraţia referitoare la arhiva sa din Modrogan, preşedintele Băsescu a vrut să transmită mesajul că PDL nu este de încredere.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că ieri şi-a luat arhiva personală – cu documente din perioada în care era ministru al Transporturilor şi apoi primar – din sediul PDL din Modrogan 1, spunând că o va muta la PMP.

Traian Băsescu a spus că şi-a luat arhiva din Modrogan, fiindu-i teamă că va veni Crin Antonescu în biroul respectiv.

”Încă era o legătură a mea cu partidul, ştiam că o să o iau cândva, nu eram hotărât să o iau atât de repede, însă, aflând concesiile uriaşe şi modul în care PDL a fost pus pe tavă, am hotărât să o iau ieri (vineri – n.r.) şi o s-o mut la PMP”, a adăugat Traian Băsescu.

PDL şi PNL au decis să fuzioneze, viitorul partid urmând să se numească PNL şi să aibă sediul în Modrogan 1.

blank