Actualitate

Băsescu a recunoscut! ”Am avut cunoștință de cazul Olteanu”

Traian Băsescu, fostul președinte al României aruncă bomba în dosarul de corupție al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu și spune că avut cunoștință despre acest caz cât s/a aflat în fruntea țării.

„Așa e. Vă pot spune eu. Am avut cunoștință despre banii care se scoteau din Bulgaria. Banii s-au scos din Bulgaria, în trei tranșe de câte 300.000 de euro. Instituțiile statului nu au acționat probabil pentru că nu au știut pentru ce au fost. Au aflat că s-au scos, dar nu au știut pentru ce au fost”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu crede că ținta în dosar este chiar Olteanu și nu Tăriceanu, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. „Tăriceanu e om cu bani. El nu a avut nevoie să ia o mită de un milion. De asta nu am crezut-o de la început. La cât îl cunosc, nu cred că Tăriceanu e omul care să condiționeze o numire pe bani”, a mai precizat Băsescu.

Bogdan Olteanu a fost reținut joi noapte sub acuzația că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

blank