Actualitate, Featured

Baronul de Vrancea Marian Oprișan, despre postul de la ASF al iubitei sale: Orice cetățean este liber să se angajeze oriunde

Marian Oprișan a declarat, marți, chestionat în legătură cu locul de muncă al iubitei sale, că aceasta este angajată la Aeroportul Otopeni. Presa a relatat că iubita baronului PSD de Vrancea este consilier al președintelui ASF, cu un salariu de 20 000 de lei lunar.

”Sunteți într-o eroare, o să vă dezamăgesc, prietena mea lucrează la Aeroportul Otopeni”, a spus Oprișan.

Întrebat cât câștigă aceasta, președintele PSD Vrancea a răspuns: „Habar nu am și nici nu mă interesează”

”Dacă s-a făcut conform legii, orice cetățean al țării este liber să se angajeze oriunde”, a mai spus Oprișan, iritat de întrebările jurnaliștilor.

Larisa Nădrag, iubita cu 13 ani mai tânără a președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, s-a reorientat radical în carieră, după ce vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a ajuns Gabriel Grădinescu, fost șef de bancă în Focșani și apropiat de același Marian Oprișan, la intervențiile căruia a și fost numit la Autoritate, conform unor surse politice și din ASF. Absolventa de jurnalism Nădrag se ocupă, astăzi, de piața de capital din România, scriu jurnaliștii de la economica.net.

Larisa Maria Nădrag (41 de ani), iubita lui Marian Oprișan, așa cum a relatat presa locală din Vrancea, dar și presa centrală, este consilier al vicepreședintelui ASF, Gabriel Grădinescu, omul care conduce activitatea de supraveghere a pieței bursiere. Înainte de a ajunge în această poziție, unde potrivit surselor economica.net încasează până la 20.000 de lei lunar, Nădrag era, conform Vrancea24.ro, doar o persoană studioasă din Focșani, absolventă de Jurnalism la Universitatea de Vest din Timișoara și câștigătoare de concursuri cu teme de securitate națională și cultura securității.

 

blank