Dan Barna cere Departamentului anti-fraudă să trimită la DNA toate documentele pe care le are în legătură cu firma pe care a condus-o.

Președintele USR spune că nu poate avea încredere că Departamentul pentru luptă antifraudă va face o anchetă corectă.

Dan Barna susține că instituția este condusă de oameni de încredere ai lui Liviu Dragnea și că ancheta este “o manevră murdară a PSD”. Totuși, președintele USR spune că are încredere în DNA și că nu are nimic de ascuns întrucât ancheta jurnaliștilor de la Rise Project nu a devoalat vreo faptă penală.

”Văd de câteva zile multă emoție și multă isterie, multă frustrare și multă revoltă. O exacerbare de reacții și de limbaj din toate direcțiile. Evident că asta s-a dorit. Nu le încurajez pe niciuna și fac apel din nou la calm și rațiune. Lucrurile sunt mult mai simple decât se încearcă să fie prezentate. E dreptul fiecărui jurnalist deci și a jurnalistilor de la Rise să producă material de presă și dispună asupra folosirii după propriile credințe și valori. Nimeni nu are dreptul să conteste asta. E datoria instituțiilor publice cu atribuții de control și a instanțelor de judecată să aprecieze fapte și să pronunțe decizii. Am fost și voi fi la fel de deschis asupra oricărui aspect al muncii mele de 20 de ani în domeniul consultanței pentru că nu am nimic de ascuns. Mă doare însă să văd membri ai familiei și oameni grozavi și onești, alături de care am muncit peste 10 ani și alături de care aș merge până la capătul lumii, cum sunt afectați și suferă pentru că sunt batjocoriți a scris presedintele USL pe pagina personala de facebook.

El opiniează că îi este foarte clar că obiectivul campaniei pe care PSD o desfășoară împotriva sa este să îl înfățișeze ca pe un politician cu probleme cu legea ”asemeni lor”.

”Au început cu contractele cu statul, apoi cu paginile fake pe Facebook, iar acum folosesc articolul Rise ca să implice DLAF – un organism aflat în coordonarea directă a contracandidatei mele, Viorica Dăncilă. Dar finalul nu este aici. S-a ieșit din dezbaterea asupra unei anchete jurnalistice legitime. Intuiesc acum că următorul pas al campaniei lor este să mă ducă la DNA. Doar că eu am multă încredere în DNA, o instituție care, fără a fi perfectă, și-a demonstrat de multe ori profesionalismul și independența. De aceea solicit DLAF să trimită de urgență documentele la DNA pentru că știm că asta e comanda politică pe care au primit-o”, a adăugat Barna.

Citeste si...  Elevi, vi se pregateste ceva cool!

El menționează că nu sunt nereguli în acele proiecte, că a răspuns deschis tuturor întrebărilor, atât jurnaliștilor de la Rise, cât și colegilor din USR și tuturor celor care au solicitat detalii despre acest subiect.

”Mai multe autorități de monitorizare le-au verificat de-a lungul timpului, vreau să o facă și DNA în a cărei imparțialitate cred. Dar cum pot să cred în corectitudinea DLAF de care se ocupă, azi, Toni Greblă, omul de incredere al lui Liviu Dragnea? Instituție condusă de Andrei Chendi, suporterul lui Dragnea, cel care s-a angajat în 2014, printr-un protocol, să-l informeze când deschide vreun control? S-ar da în lături de la comenzi subordonații lui Dăncilă, dintr-un guvern al cărui ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a ordonat companiei de stat TAROM să țină avioanele la sol în ziua moțiunii, ca să nu ajungă parlamentarii opoziției la vot? Așadar, cer guvernului, premierului demis și DLAF să înceteze circul. La fel tuturor actorilor politici care instrumentează această mizerabilă campanie. Cel mai simplu e să trimită informațiile către DNA, una dintre instituțiile care nu sunt controlate politic. PSD încearcă o ultimă manevră murdară ca să intre în turul doi al prezidențialelor, ceea ce convine de minune sistemului actual. Le garantez că nu se va întâmpla”, a mai afirmat Dan Barna.

Totodată, Dan Barna le cere colegilor săi de partid să înceteze cu atacul la adresa jurnaliștilor de la Rise.

Guvernul a trimis Departamentul Antifraudă să îl verifice pe președintele USR și candidatul la președinție Dan Barna. Inspectorii investighează proiecte cu bani europeni pentru care Barna a fost consultant prin firma lui.

Rise Project a publicat, marți, un articol în care acuză firma lui Dan Barna că multe proiecte au eșuat, iar pe liderul USR, că ar fi ”supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”. În replică, liderul USR Dan Barna a sugerat că articolul apărut pe Rise Project are legătură cu candidatura sa la alegerile prezidențiale.
ue , fonduri europene ,dan barna

loading...