Poliţia norvegiană a anunţat că trupul neînsufleţit găsit sâmbătă la domiciliul autorului atacului comis sâmbătă la moscheea situată în apropiere de Oslo este cel al surorii sale vitrege în vârstă de 17 ani, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acuzat de tentativă de atac terorist, la moscheea situată în apropiere de Oslo bărbatul, are opinii de extremă dreapta, este de asemenea suspectat de omor după descoperirea unui cadavru la domiciliul său la câteva ore după atac. Poliţia, care a prezentat iniţial cadavrul ca fiind al unei rude apropiate a atacatorului, a confirmat că este vorba despre sora vitregă a acestuia.

Atacul armat comis la o moschee din apropierea capitalei norvegiene Oslo este tratat drept o tentativă de act terorist, a anunţat duminică poliţia locală, notează dpa.

Citeste si...  Aproape 90% dintre românii din străinătate l-au votat pe Iohannis.