Actualitate, Featured

Bărbat reţinut de poliţişti că a furat 400 de lei din cutia milei

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti sub bănuiala că a furat 400 de lei din cutia milei, dintr-un lăcaş de cult din sectorul 3 al Capitalei, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, informează Agerpres.ro. Conform unor surse judiciare, furtul ar fi fost comis la Biserica Zlătari, de pe Calea Victoriei, ancheta fiind declanşată după o plângere penală făcută de preotul de la acea biserică.

Poliţişti din cadrul Secţiei 10 au demarat investigaţiile, iar pe 3 februarie a fost identificat bărbatul de 43 de ani care a fost dus la audieri. Potrivit anchetatorilor, acesta a pătruns în incinta bisericii pe data de 1 ianuarie, la ora 1,00, şi, profitând de faptul că nu era nicio persoană în zonă, a furat din cutia milei suma de 400 de lei. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faţă de bărbat fiind dispusă măsura controlului judiciar.

blank