Economic

Băncile, la un pas să nu mai execute silit creditorii, fără o decizie a instanței

 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor face, în aceste zile, demersurile legale normale pentru a impune în legislația românească o prevedere prin care contractele de credit, ipotecare sau de consum să nu mai constituie titluri executorii. Dacă prevederea va fi însușită de guvern, ca o completare la ordinanța de urgență prin care va fi implementată directiva europeană privind creditul ipotecar, atunci creditorii vor fi nevoiți să se judece cu clienții, în instanță, pentru a obține titluri executorii pentru credite restante. Fără hotărârea instanței, nu vor putea începe executarea silită. Respectiva prevedere ar fi o derogare de la Codul Civil și de la legea instituțiilor de credit, acestea două fiind actele normative care stipulează titlul executoriu al contractelor de credit. Măsura ar fi valabilă atât pentru contractele ipotecare, cât și pentru cele de consum, pentru că amendează și ordonanța de urgență privind creditele pentru consumatori.

Astfel, ca să poată demara executarea silită pe baza contractului de credit, băncile și IFN nu vor trebui să ceară doar învestirea cu formulă executorie, cum se întâmplă în prezent, ci vor trebui să dovedească, în instanță, existența creanței pentru care cer executarea silită. Cu alte cuvinte, vor trebui să dea clienții rău-platnici în judecată. Iar până la pronunțarea unei decizii finale, creditorii nu vor putea începe executarea silită, chiar dacă debitorii nu le-au mai plătit niciun ban. Având în vedere viteza cu care instanțele din România judecă procesele, ar putea dura și mai mult de un an până când creditorii să poată începe executarea silită.

În timpul procesului, debitorii vor putea să conteste inclusiv cuantumul creanței, dacă acesta a fost umflat de clauze abuzive. În prezent, debitorul nu se poate opune deschiderii procedurii de executare silită. El poate formula doar o contestație ulterioară la titlu, care nu suspendă executarea, deci creditorul va putea menține popririle pe salariu și alte venituri. Dacă vrea să obțină suspendarea executării, până instanța se pronunță asupra titlului, atunci debitorul trebuie să plătească o cauțiune, care nu e deloc mică.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat legislațiile din statele membre care nu permit debitorului să ceară apelul înaintea încuviințării executării silite, dacă există suspiciunea că în contractul de credit ar putea exista clauze abuzive.

Spre deosebire de articolele din proiectul de ordonanță care se referă la implementarea Directivei 17, referirile ANPC la executarea silită și la titlurile executorii se aplică și pentru contractele în derulare, pentru toate acțiunile începute după 21 martie 2016.

blank