Economic, Featured

Banca Mondială anunță tragedia: Cea mai gravă criză economică din ultimii 150 de ani

Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, a estimat luni Banca Mondială, subliniind că pandemia de COVID-19 a avut un impact “rapid şi masiv” în pofida măsurilor de asistenţă financiară fără precedent.

Este vorba de “cea mai profundă” recesiune de la al doilea război mondial, iar numărul de ţări care vor ajunge în recesiune în acest an face să se contureze cea mai gravă criză din ultimii 150 de ani, transmite Banca Mondială, potrivit Agerpres.

Aceste previziuni indică daune economice şi mai mari faţă de estimările din aprilie ale Fondului Monetar Internaţional, care a evocat o contracţie globală de 3% în 2020.

Banca Mondiala a avertizat luna trecută că pandemia va duce în sărăcie 60 de milioane de oameni în acest an, dar instituţia financiară intenţionează să crească semnificativ această estimare, în următoarele săptămâni.

Se preconizează probleme globale majore

“Este o trezire puternică la realitate, criza urmând să lase probabil urme adânci şi să implice probleme globale majore”, a declarat Ceyla Pazarbasioglu, vicepreşedinte pentru creştere echitabbilă şi instituţii la Banca Mondială, potrivit News.ro.

Banca Mondială avertizează că riscul continuării pandemiei, producerea de turbulenţe pe pieţele financiare şi retragerea firmelor din lanţurile de distribuţie globale ar putea declanşa o prăbuşire şi mai mare a PIB în acest an, de 8%, urmată de o redresare slabă în 2021, de puţin peste 1%.

 

blank