Turismul românesc în Turcia s-a dezvoltat, în ultimii ani, dincolo de orice închipuire. Devenit destinaţie externă predilectă, teritoriul scăldat de patru mări, Neagră, Marmara, Egee şi Mediterană, Turcia nu conteneşte să ne uimească prin amestecul bine dozat de civilizaţii şi prin standardul ridicat al ospitalităţii. Dar oare alegem întotdeauna în deplină cunoştinţă de cauză locurile în care ne petrecem vacanţa?
Cetatea de Bumbac
Iată, de exemplu, Pamukkale (Cetatea de Bumbac), denumire turcă ce înlocuieşte, în zilele noastre, numele anticei cetăţi Hierapolis, care în greceşte înseamnă Oraşul Sfânt. Aici, ne putem bucura nu doar de măreţia peisajului dar şi de efectul binefăcător al apelor termale. Cetatea Hierapolis a fost ridicată pe locul în care vechii greci au descoperit izvoare minerale bolborosind la suprafaţă şi ale căror proprietăţi curative li s-au părut miraculoase. Apele au creat enorme bazine circulare coborând pantele muntelui şi acoperindu-l cu un strat fin de calcar, de un alb uimitor.
Piscina antică
Povestea Hierapolisului e la fel de frumoasă ca petalele de calcar. Ea se leagă de iubirea dintre Marcus Antonius şi Cleopatra, frumoasei egiptene fiindu-i dăruite întinderi pitoreşti din sudul Asiei Mici. Această poveste a creat, la Hierapolis, “Baia Cleopatrei”. Datorită apelor curative, cetatea a devenit una dintre cele mai populate din Asia Mică. Romanii aveau, în general, respect pentru forţa curativă a apei şi pentru băi. Veniţi la Hierapolis pentru vindecare, unii, aflaţi în fază terminală, nu mai apucau să revină acasă, motiv pentru care cetatea are una dintre cele mai mari necropole ale Imperiului Roman, cu peste 1.000 de lăcaşuri.
De-a lungul străzii principale, Via Fronius, putem citi pe resturi de marmură nume romane precum Flavius, Tiberius, Traianus… Rătăcind printre ruine, turistul vede, negreşit, Martiriumul, construcţie în care se spune că a fost închis şi martirizat Sfântul Filip.
Un alt obiectiv monumental este amfiteatrul din secolul al II-lea în care încăpeau 15.000 de spectatori. Mai sunt de văzut Templul lui Apollo, zeitatea supremă, la Hierapolis, fântâna monumentală Nimfayon şi mai ales Plutoniumul – o cameră subterană conectată cu templul lui Pluton, stăpânul întunericului subpământean. De sub pământ, ieşeau gaze letale şi de aceea i se mai spune Gura Iadului sau Gaura Diavolului…
Revenim, însă, la termele romane. Băile propriu-zise au fost transformate, astăzi, într-un muzeu care adună cele mai importante piese descoperite în sit. Alături, deschisă publicului, se află Baia Cleopatrei sau baia sacră, un lăcuşor cu apă atât de limpede încât pe fund se văd coloanele de marmură prăvălite la cutremurul din 1334. În acest lac, se spune că regina Cleopatra făcea băi cu apă termală şi că astfel şi-a păstrat frumuseţea, până la sfârşitul vieţii. Azi, femeile vin aici în speranţ a ca vor fi la fel de frumoase ca regina egipteană ori că măcar vor întineri, cum spun legendele urbane, cu… 10 ani!.
Băile de la Pamukkale sunt foarte bune pentru piele. Culoarea apei diferă: e când brună, de la dizolvarea sărurilor de fier, când galbenă, de la sulf însă în baia sacră apa e incoloră. Rapoartele indică despre apa Hierapolisului că ar conţine o abundenţă de bicarbonaţi şi de fier coloidal cu efecte medicale benefice.
Apa poate fi băută în tratamentul a tot felul de boli interne (disfuncţii cardiace, tensiune, gastrite cronice, obezitate, constipaţie, bronşite cronice, inflamaţii reumatice). Băile externe, mai spectaculoase în lunile reci, sunt indicate pentru reumatism şi sciatică. Valoarea PH ului este 5,8, iar a radonului, 1480/litru. Acum, pentru că v-am dat curaj să priviţi şi dincolo de aspectul pur turistic al călătoriilor, rămâne să decideţi dacă veţi înscrie Pamukkale pe lista staţiunilor termale preferate.
Băile de nămol
În partea asiatică a Turciei, nu sunt însă acestea singurele izvoarele termale care au dus la dezvoltarea turismului de wellness şi SPA în regiune. Ţara are peste 1.000 de izvoare termale, dar şi piscine naturale de nămol, cum sunt cele din Delta Dalyanului, pe care le puteţi folosi chiar şi în timpul unei simple croaziere, admirând pe de o parte mirificul cadru natural şi pe de altă parte monumentele megalitice lyciene, porţi de intrare în temple, ale căror arhitectură şi decoraţii amintesc de Petra, din Iordania. Băile de nămol din delta Dalyanului au fost frecventate de vedete fără număr.
Au trecut pe acolo doi agenţi 007 – Sean Connery şi Pierce Brosnan –, dar şi Kevin Costner, care n-a dansat cu lupii, ci s-a uns cu binefăcătorul nămol, din cap până-n picioare. La cele trei piscine naturale de nămol, izvoarele termale au o temperatură plăcută – doar 40 grade. Apa conţine sulf – de-aceea şi nămolul are o culoare când albăstrie, când gălbuie, iar efectul de întinerire a pielii este vizibil chiar şi numai după o şedinţă. O cură completă îţi garantează întinerirea pielii cu 10 ani.
Nisipul Cleopatrei
Sedir Adasi sau Kedria ori, mai simplu, Insula Cleopatrei se află în mijlocul Golfului Gökova. Chiar înainte de a pune piciorul pe ea, o pancartă galbenă avertizează: “Nisipul nu poate fi luat de pe insulă în nici o circumstanţă. Dacă sunteţi prinşi, veţi suporta consecinţele şi în concordanţă cu articolul 2863 al legii veţi fi încarceraţi”. Dură pedeapsă pentru un fir de nisip! O explicaţie există. Nisipul acesta este un bun de patrimoniu al Turciei. E unic! Şi foarte puţin…
Se spune că a fost adus acolo de Marc Antoniu tocmai de pe o plajă din Egipt, pentru ca frumoasa regină Cleopatra să îşi poată continua tratamentele de frumuseţe. Nisipul e foarte fin, perfect sferic, de o culoare deschisă (aproape alb) şi are tot felul de virtuţi, similare celor ale apei carbonatate. Trebuie să-i credem pe ghizi pe cuvânt. Nu-l putem atinge. Puţina suprafaţă cu nisip e înconjurată de funii.
Ca să ajungi în micul golf turcoaz – de fapt, o piscină naturală, rectangulară – traversezi un podeţ de lemn. De proprietăţile abrazive ale nepreţuitului nisip nu poţi beneficia, Există însă, la hotelurile din zonă, tratamente de peeling inspirate de nisipul Cleopatrei…