Politic, Stiri

Avocatul lui Rudel Obreja: Cătălin Predoiu va chemat şi el la DNA

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL, ar urma să fie chemat la DNA în dosarul Gala Bute, a declarat, luni, avocatul lui Rudel Obreja, Cătălin Dancu. 

blank

Avocatul Cătălin Dancu a făcut declaraţia vizându-l pe Cătălin Predoiu, luni, la sosirea la sediul DNA.

„În premieră îl avem şi pe dl Predoiu pe listă. Va fi chemat şi el”, le-a spus Dancu jurnaliştilor.

Fostul şef al Federaţiei Române de Box (FRB) Rudel Obreja a fost adus luni cu mandat la DNA pentru a fi audiat în dosarul privind gala în care a boxat Lucian Bute la Bucureşti, în iulie 2011. Tot luni, la prânz, au fost adus la audieri la DNA, cu duba, fostul consilier personal al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, şi omul de afaceri Adrian Gărdean.

DNA cere urmărirea penală a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute. Ea este acuzată de abuz în serviciu şi primire de foloase necuvenite. Procurorii cer aviz şi pentru un alt fost ministru băsist, Ion Ariton. Cele două solicitări au fost trimise de procurorul general la Parlament. 

În dosarul privind Gala Bute, Elena Udrea a fost turnată la DNA chiar de oamenii din ministerul pe care îl conducea şi care au povestit cum i-a pus să semneze în locul ei, ca să fugă de răspunderea penală.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul ministru al Economiei Ion Ariton că a obligat firmele de stat din subordine să „cotizeze” la organizarea Galei Bute din 2011. Banii au ajuns la o firmă privată, lucru interzis de lege, spun procurorii.

Elena Udrea este acuzata de abuz în serviciu in dosarul „Gala Bute”, în urma unui denunţ facut de Gheorghe Nastasia, fostul secretar general al Ministerului Turismului si Dezvoltarii, condus la acea vreme de Elena Udrea. Opt persoane vor fi aduse la audieri în dosarul Gala Bute, printre care şi Ştefan Lungu, fost consilier personal al Elenei Udrea, dar şi alţi apropiaţi ai preşedintelui PMP şi fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării regionale şi turismului, le-a explicat procurorilor că Elena Udrea. în calitate de ministru, a facut presiuni asupra sa pentru a garanta prin propria semnatura un credit pe care avea sa il ia Rudel Obreja, presedintele Federatiei Romane de Box, pentru firma societăţii S.C. Europlus Computers S.R.L., de la BRD, banca la care avea credit şi Elena Udrea. Împrumutul a fost acordat în regim de urgenţă şi în condiţii mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obţinut în lipsa intervenţiei ministrului.

blank