Actualitate, Stiri

Avocatul craiovean denunţat de fratele lui Bercea Mondial, trimis în judecată.

Avocatul craiovean denunţat la DNA de fratele interlopului Bercea Mondial a fost trimis în judecată. Acuzaţia: trafic de influenţă. Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Piteşti.

697469_judge_hammer_23373800

Procurorii spun că avocatul Bogdan Mitrache ar fi cerut de la Vasile Anghel, fratele lui Bercea, 20.000 de euro. În schimb i-ar fi promis că va interveni, prin fratele său care este magistrat, la mai mulţi judecători de la Curtea de Apel Craiova pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar.

Potrivit anchetatorilor, înţelegerea era ca suma de 20.000 de euro să fie achitată în 2 tranşe: jumătate la început iar restul după sentinţa definitivă a Curţii de Apel Craiova în dosar.

Avocatul a fost prins în flagrant, pe 26 iunie, în momentul în care primea de la Anghel 9.000 euro.

blank