Featured, International

Avion, prăbușit la scurt timp după decolare

  Avion de pasageri operat de compania indoneziană low-cost Lion Air s-a prăbuşit la câteva minute după decolarea de pe aeroportul internaţional din Jakarta cu destinaţia Pangkal Pinang, a declarat un oficial al serviciilor de salvare.

Avionul de pasageri a dispărut în apropiere de Karawang în provincia Java de Vest, a declarat Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale de căutare şi salvare.

„S-a confirmat că avionul s-a prăbuşit”, a declarat Yusuf Latif, potrivit Reuters.

Avionul de pasageri a pierdut contactul la 13 minute după decolare, potrivit acestui oficial. Avionul era un Boeing 737 MAX 8, conform serviciului de monitorizare aeriană Flightradar 24. Conform sursei citate, după decolare avionul s-a înscris pe o traiectorie spre sud-vest, apoi a virat la sud şi din nou spre nord-est, pentru ca semnalul său să se întrerupă brusc deasupra Mării Java, nu departe de coastă.

Nu se ştie pentru moment câţi pasageri se aflau la bord.

„Nu putem furniza niciun comentariu în acest moment. Încercăm să adunăm toate datele şi informaţiile”, a declarat Edward Sirait, CEO al Lion Air Group.

Latif a mai declarat că o echipă de salvare a fost trimisă în apele din largul Karawang după apariţia unor informaţii potrivit cărora echipajul unui remorcher a văzut avionul prăbuşindu-se.

Avionul a decolat de pe aeroportul Soekarno-Hatta la ora locală 06.20 şi urma să aterizeze la Pangkal Pinang, un oraş de pe insula Bangka, o oră mai târziu.

Indonezia, arhipelag din Asia de Sud-Est cu 17.000 de insule şi insuliţe, este foarte dependentă de legăturile aeriene, iar accidentele sunt frecvente.

Un adolescent de 12 ani a supravieţuit în luna august unui accident de avion soldat cu opt morţi într-o zonă muntoasă din provincia izolată Papua.

În decembrie 2016, 13 persoane au murit într-un accident al unui avion militar în apropiere de Timika, o altă regiune muntoasă din Papua.

În august 2015, un avion ATR 42-300 al companiei indoneziene Trigana Air, care transporta 44 de pasageri adulţi, cinci copii şi cinci membri ai echipajului, toţi indonezieni, s-a prăbuşit din cauza vremii nefavorabile în munţii Bintang. Nu au fost găsiţi supravieţuitori, notează AFP.

Avion de pasageri operat de compania indoneziană low-cost Lion Air s-a prăbuşit

blank