Actualitate, Featured

Avertizare meteo: după caniculă, POTOP! Vijelii, ploi torenţiale şi grindină, de duminică

Perioada de caniculă care a pus stăpânire pe ţara noastră va fi urmată de una de instabilitate atmosferică, cu vijelii, grindină şi ploi torenţiale. Astfel, începând de duminică şi până marţi după-amiază, în sudul şi sud-estul ţării va ploua torenţial, cu 50-75 litri/metrul pătrat în 48 de ore, iar local chiar peste această cantitate, informează Ministerul Apelor şi Pădurilor.
Din punct de vedere meteorologic, în după-amiaza zilei de sâmbătă și noaptea de sâmbătă spre duminică (01-02 iulie), local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale.

Începând de duminică și până marți după-amiaza (02-04 iulie), instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în sudul și sud-estul țării, unde se vor acumula cantități importante de precipitații – 50-75 litri/mp în 48 de ore, și local chiar peste această cantitate.

Pe fondul acestei evoluții meteorologice, începând din după-amiaza zilei de duminică și până în seara zilei de marți, se vor înregistra fenomene hidrologice periculoase (scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici), cu posibilie depășiri ale cotelor de apărare în bazinele Jiu superior și mijlociu, Gilort, afluenții Oltului mijlociu și superior, Vedea – bazin superior, Teleorman, Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și Ialomița.

Ca urmare a acestor prognoze, conducerea MAP a dispus ANAR monitorizarea suplimentară a cursurilor de apă, pregătirea materialelor și mijlocelor de intervenție operative, precum și asigurarea preluării volumelor unor eventuale unde de viitură în lacurile de acumulare. În funcție de evoluția fenomenelor, vor fi dispuse măsuri de intervenție operativă suplimentare, menţionează sursa citată.

blank