Culinar, Featured

Avertismentul profesorului Mencinicopschi: Cum se consumă ouăle de prepreliță în mod corect

Delicatele ouă de prepeliță, consumate frecvent sau luate ca atare pe durata unei cure, protejează inima, vederea, alungă stresul, îmbunătățesc memoria, digestia, susțin imunitatea.

Ouăle de prepeliță sunt dovada vie a veridicității zicalei conform căreia „esențele tari stau în sticluțe mici“. Față de cele de găină, acestea au de 8 ori mai mult fier, de 5 ori mai mult fosfor și de 15 ori mai multă vitamina B2. Din acestea îți poți procura și calciu, potasiu, zinc, vitamine A, E și D3.

Se consumă crude?

Cu toate că unii țin curele cu ouă de prepeliță crude, specialiștii în nutriție nu sunt de acord. În forma crudă, ouăle de prepeliță conțin o substanță care poate împiedica asimilarea vitaminelor, numită avidină.

În plus, Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi avertizează: „Consumul lor în stare crudă poate avea unele riscuri din cauza scăderii absorbției biotinei sau transmiterii unor microorganisme nedorite.“.

În privința verificării prospețimii ouălor, profesorul indică: „se apreciază uşor prin introducerea ouălor într-un vas cu apă cu fundul plat. Astfel, oul proaspăt de până la 4 zile adoptă o poziţie orizontală şi stă la fundul vasului. Pe măsură ce oul este mai vechi, poziţia sa orizontală tinde să devină verticală, cu camera de aer în partea de sus“.

Cum se ține o cură

O cură cu ouă de prepeliță este benefică celor care au imunitatea scăzută sau glicemia mărită. Durata și numărul de ouă consumate în totalitate diferă în funcție de vârstă. Pentru copiii de peste 11 ani este indicată o cură de 32 de zile

În primele 4 zile li se dau câte 3 ouă, până în a 30-a zi, câte 4 ouă zilnic, iar în ultimele 2 zile, câte un singur ou. În cazul adolescenţilor, este benefică o cură de 26 de zile pe parcursul căreia trebuie să ia câte 3 ouă în primele 2 zile, câte 4 ouă în a treia zi și câte 5 ouă până în a 25-a zi. În ultimele 2 zile, vor mânca 3, respectiv 2 ouă. Schema potrivită pentru adulți este asemănătoare celei indicate adolescenților, cu diferența că se ține 50 de zile și că în a 49-a zi se mănâncă 3 ouă, iar în ultima zi, 2 ouă.

Atenție! Evită alcoolul în perioada în care urmezi tratamentului, deoarece acesta îi reduce eficienţa.

Benefic pentru inimă

Dacă nu te atrage ideea de a ține o cură, poți să mănânci ouă de prepeliță în mod frecvent. E o modalitate de a-ți întări imunitatea, de a normaliza nivelul colesterolului și a tensiunii arteriale.

Sunt benefice și celor care au probleme cu kilogramele în plus sau din cauza hiperacidității stomacale. Dacă nu sunt fierte tari, se digeră ușor, ba chiar ușurează digestia. Unele studii menționează ouăle de prepeliță în dietele care îmbunătăţeşte memoria şi coeficientul de inteligenţă.

Știai că… sunt recomandate ouă de prepeliță și bărbaților, datorită efectului benefic asupra potenței?

blank