Actualitate, Featured

Avem șefi de servicii de toată jena

Avem șefi de servicii de toată jena: Numărul doi din SPP, Gabriel Creţu, a fost depistat la clinica din Dâmbovița a iubitei fostului șef al „Doi și-un sfert”, Gelu Oltean, la percheziţiile făcute pe 14 decembrie, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Avem șefi de servicii de toată jena

El s-ar fi aflat printre persoanele care s-au înscris pentru a participa la evenimentul ce urma să aibă loc între 13 şi 15 decembrie.

E vorba de clinica de „șamanism” unde fostul șef al serviciului secret din MAI Gelu Oltean și iubita lui organizau „ceremonii spirituale” cu ayahuasca.

Gabriel Creţu a fost trecut săptămâna aceasta în rezervă. Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind trecerea în rezervă a prim-adjunctului directorului SPP, Gabriel Creţu, general-locotenent – cu trei stele.

Avem șefi de servicii de toată jena

Gelu Oltean, iubita sa Vanessa Youness şi un cetăţean de origine britanică au fost arestaţi preventiv în acest dosar instrumentat de DIICOT.

DIICOT a dat luni detalii despre reuniunile de consum de droguri care ar fi fost organizate în Dâmboviţa. Oltean și iubita lui, Vanessa Youness, şi cetăţeanul britanic Thomas Lishman ar fi organizat „o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc”. Participanții trebuiau să achite între 550 de euro și 1.100 de euro.

„La data de 9 decembrie 2019 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor. Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei. Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.
Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.
La data de 14.12.2019, a fost efectuată o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.
În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe”, se arăta într-un comunicat transmis de DIICOT.

blank
Cretu, director adjunct al SPP

blank

blank