Cetățeni și chiar oameni politici sunt printre autorii a zeci de sesizări trimise către Avocatul Poporului privind măsurarea temperaturii la intrarea în spații publice închise, precum magazine și instituții. Oamenii reclamă că măsura de triaj epidemiologic împotriva răspândirii COVID-19 este intruzivă sau le încalcă drepturile.

Avalanșă de plângeri la Avocatul Poporului împotriva măsurii măsurării temperaturii

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, că sunt „zeci de sesizări de la cetățeni, oameni politici și nu numai” privind măsurarea temperaturii la intrarea în spații închise unde există o aglomerare de oameni. Acestea sunt în studiu, urmând să ia o decizie dacă să sesizeze Curtea Constituțională.

Deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, nu crede că sunt întemeiate reclamațiile oamenilor care contestă măsurarea temperaturii lor corporale.

„Mi se pare că se caută nod în papură pentru cel căruia îi este luată temperatura printr-un mijloc absolut neinvaziv. Nici măcar nu te atinge cu nimic. E vreun secret, vreo chestiune foarte intimă ce temperatură ai într-o situație în care suntem într-o criză de sănătate publică?

Nu văd nicio problemă. Cred că este o exagerare să mergem într-o direcție greșită. Din punctul meu de vedere, nu e nicio încălcare a vreunui drept. Aici se pot face interpretări.

Trebuie să fim și practici și să vedem utilitatea. În perioada de alertă, stare de urgență se pot lua niște măsuri restrictive. Asta este o măsură restrictivă minimală. Nu văd niciun prejudiciu”, a spus Stelian Ion.

Atâta vreme cât temperatura este măsurată pentru a depista un posibil caz de COVID-19, măsura este benefică, consideră Florin Iordache, membru în aceeași Comisie Juridică.

„Am văzut că sunt solicitări către Avocatul Poporului să vadă dacă să fie atacate la CCR aceste prevederi de măsurare a temperaturii cetățenilor, care au fost stabilite prin lege.

Din punctul meu de vedere, atâta timp cât măsurarea temperaturii indică o posibilă infectare cu coronavirus cred că e o măsură care e benefică, pentru a avea o primă informație că persoana respectivă e posibil infectată. De aici și până la încălcarea drepturilor sau considerarea că o astfel de măsură încalcă drepturile, cred că este prea mult.

Toate aceste prevederi care sunt trecute și în hotărârea Parlamentului dar și în actele subsecvente pe care le-au luat sunt făcute tocmai pentru a preveni și pentru a da un semnal dacă există sau nu o posibilă infectare cu coronavirus”, a spus acesta.

Interpretarea măsurii de prevenție este denaturată, susține deputatul PSD.

„Măsurarea se asimilează cu scanarea. Discutăm de o măsurare efectivă a temperaturii.

Trebuie văzut dacă termometrele care au fost recomandate nu cumva prezintă erori, astfel încât cei care le este măsurată temperatura nu induce o posibilă boală”, a afirmat Iordache.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că prin termoscanare sunt luate date personale.

„Eu am studiat și ca medic chestiunea asta și din punct de vedere al legalității și a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical. Nu poți să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e.

Eu am înțeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îți asigură dreptul la informații private. Înțeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autoritățile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îți ia datele.

Pe de altă parte, orice răceală o să-ți dea o temperatură mai mare fără să ai COVID. Nu trebuie să ai COVID ca să ai 37,3. Eu, de exemplu, am avut pneumonie la un moment dat, altă dată bronșită cronică și am făcut temperatură. Orice stare de gripă, viroză gripală îți dă temperatură peste 37 de grade.

Ca să interzici intrarea într-o locație a unui om să facă cumpărături pentru că are 37 de grade iarăși este o prostie, deci este o încălcare a dreptului fundamental de mișcare.

Să vină cei de la o secție de Poliție să-l ridice și să-l ducă la spital iar este îngrădirea unui drept, pentru că cel puțin omul ăla trebuie să meargă acasă. Dar din ce am înțeles de la ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în momentul în care temperatura este peste 37,3 grade, prin termoscanare se anunță o secție de poliție care vine și te ridică.

Citeste si...
Reacția PSD, după ce Traian Băsescu i-a cerut demisia lui Victor Ponta

Toate astea trei la un loc reprezintă niște încălcări grave. Nu poate să existe o autoritate care să mă urmărească pe mine fără să aibă niciun fel de motiv să știe în orice moment unde sunt, unde intru, de ce intru”, a precizat Rădulescu.

Avalanșă de plângeri la Avocatul Poporului împotriva măsurii măsurării temperaturii

Autoritățile au explicat că nu este nevoie de personal medical pentru a măsura temperatura cu ajutorul unui termometru, ceea ce se folosește în majoritatea cazurilor de triaj epidemiologic.

„Acel termometru digital e un termometru pe care îl putem folosi și noi acasă, să o luăm ca pe o manevră pe care am face-o și noi acasă. Este chiar indicat ca și noi, acasă, din când în când, să ne luăm temperatura. Este un termometru pe care îl poate folosi toată lumea, nu trebuie să fie neapărat un cadru medical care să-l poată folosi. Noi am recomandat tuturor agenților economici să aibă un triaj epidemiologic minim, acea termometrizare. Și pentru cel care contestă măsura – nu știu când își mai ia el temperatura”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că metoda nu este intruzivă.

”Îți ia temperatura de la distanță, nu te atinge, nu face nimic. Dacă se afișează o temperatură peste 37,3 da, nu ți se permite să intri, înseamnă că trebuie să consulți un medic. Este normal în faza asta. De ce? Pentru că dacă intri acolo, nu știi dacă ești bolnav, nu știi acest lucru sau, în cunoștință de cauză, intri cu febră înăuntru, în magazin, pui în risc viaţa altora”, a declarat secretarul de stat în Ministerul de Interne.

Un caz celebru de revoltă împotriva măsurii de prevenție epidemiologică îi are în prim plan pe trei oameni care s-au opus vehement să le fie măsurată temperatura la intrarea într-un hipermarket din Sectorul 5 al Capitalei.

Termometrul din acel caz funcționează cu infraroșu, același principiu cu ajutorul căruia este folosită o telecomandă de televizor. Aparatul nu intră în contact cu persoana. De asemenea, termometrul de obicei trebuie ținut la o distanță mică față de piele.

Raed Arafat a dat asigurări că termometrul digital nu înregistrează date personale, „nu implantează cipuri”, „nu face poze„ şi „nu ia CNP-ul, numele şi adresa persoanei”, ci afişează doar temperatura şi poate fi utilizat de personal nemedical instruit.

De asemenea, un termometru este diferit față de un termoscaner.

Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății a spus că la intrarea în magazine și instituții nu se face termoscanare, ci doar se măsoară temperatura. El a explicat unde se face de fapt termoscanarea.

„Termoscanarea nici măcar nu are legătură cu aceste aparate de măsurat temperatura individual. Sunt niște dispozitive de mari dimensiuni care măsoară temperatura pentru persoane care trec prin anumite culoare, gen aeroport, gări, instituții cu trafic mare de persoane”, a afirmat Rafila.

Judecătorul Cristi Danileț a explicat că, din punct de vedere legal, nu este nicio problemă cu luarea temperaturii oamenilor atunci când intră la locul de muncă, instituții sau supermarketuri. Din contră, se asigură un drept al protejării sănătății oamenilor.

„În legislația cu privire la sănătate se prevede în mod clar ce este intervenție medicală și în ce unități se desfășoară aceasta. Nu are nicio legătură cu operațiunea de măsurare a temperaturii care se practică în unele supermarketuri sau în instituțiile publice”, a explicat acesta.

Constituția arată la articolul 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii că: „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”.