Autoritățile se ceartă, noi suferim. Așa s-ar putea traduce războiul dintre medicii de familie si Guvern. Anul acesta, orice consultație la medicul de familie va trebui să fie plătită, iar aceștia  nu vor mai elibera trimiteri către specialişti şi nici reţete compensate, pe motiv că Guvernul nu și-a onorat promisiunile făcute în noiembrie.În replică, ministrul Sănătăţii a declarat, pentru Realitatea TV, că i se pare neprofesinistă atitudinea medicilor de familie care au semnat contract cu CNAS. „Nu au niciun motiv să refuze acordarea reţetelor şi am încredere că şi ceilalţi colegi care nu au semnat o vor face în cursul zilei, ” a declarat Florian Bodog pentru Realitatea TV.

„Noi am cerut un regim similar colegilor din policlinicile de ambulatoriu integrat, adică policlinicile care țin de spitale. Am făcut un miting în noiembrie ca să nu fim nevoiți să ajungem în situația în care suntem azi. La acea oră, premierul Tudose a promis susținere pentru modificările legislative necesare, dar și pentru finanțarea corectă. Tudose ne-a trimis la CNAS. Am stat 4 zile lungi, am încercat să limpezim legislația, dar nu s-a rezolvat nimic. Suntem îngropați în hârtii, sistemul inforatic merge mizerabil. Din venitul cabinetelor plătim absolut tot, salarii, aparatură, dezinfectanți. Noi toți plătim la Casă asigurările, banii nu ajung la medici, și acolo sunt mereu nereguli, lor le merge foarte bine de ani de zile. Ne-a ajuns cuțitul la os, iar acum devenim vinovații de serviciu”, a declarat Rodica Tănăsescu.

Citeste si...  Bunicul Luizei se plange că s-a ajuns rău din cauza legilor. Iată ce răspuns îi dă un PSD-ist